Postul acesta a fost scris anul trecut insa nu ma adunam sa il public. Facand eu curat prin blog, pe la drafturi, l-am redescoperit si am zis ca acum e momentul. E saptamana Patimilor cand, daca am fi avut noi oamenii milostenie, poate nu s-ar mai fi numit asa. 🙂
“Azi mi s-a intamplat ceva neobisnuit dar nu atat de ciudat cat interesant. De la servici am zis sa fac niste cumparaturi. In drumul meu este un supermarket. Cand sa intru, iese un batranel, imbracat nu numai foarte saracios dar si rupt, si murdar, caruia ii bipuie ceva. Il ia paza si descopera ca a furat din magazin un iaurt si un salam. Cand l-am auzit spunandu-i paznicului sa il ierte ca a luat pentru ca i-e foame, mi s-a rupt inima. Ma gandeam ca e ca o scena din “Mizerabilii” de Victor Hugo, cu personajul care a furat o paine, de foame, fiind prea sarac sa isi permita pana si amaratul acela de codru de paine. Prima reactie a fost sa ma opresc si sa spun ca platesc eu dar nu stiam exact ce sa fac asa ca m-am invartit un pic apoi am revenit la intrare ca sa ma ofer sa ii achit eu ce furase. Acum era alta problema. Paznicul spunea sa nu fac asta, ca batranelul si altii probabil, care inspira mila, iau ceva din magazin ca apoi sa ii ajute cineva si sa repete figura. Am ramas surprinsa pentru ca nu ma gandisem asa departe si simteam ca are si el dreptate. Dar vorbele lui mi-au adus aminte de ceva asemanator patit acum ceva luni cu o batranica. Statea pe langa rafturi si se plangea ca nu ii ajung banii si zicea ca vrea ceva, ce evident alegeai si tu. Mama a facut la fel, i-a luat, ca sa isi faca o pomana dar apoi cand am plecat, batranica intrase iar in magazin sa repete povestea. Ei bine, asa m-a dus si pe mine gandul, insa pentru ca era vorba de mancare, am decis totusi sa ii platesc ce luase, sa fie pomana pentru bunicii mei. Imi doream sa cred ca totusi va manca, arata tare slab. Daca nu, atunci era decizia lui, eu nu il controlam. I s-a dat drumul, el a iesit si i-am zis sa ma astepte la iesire. Mai aveam ceva de luat asa ca dura un pic. Imi fac eu cumparaturile si ies. La iesire, nimeni. Ma uit in stanga, dreapta, nici urma de batran. Imi trecuse prin cap ca s-ar putea sa plece dar speram sa nu o faca. Asa ca m-am trezit cu un salam si un iaurt pe care nu aveam cui sa le dau. Dar pentru ca erau pentru pomana, m-am gandit sa scanez oamenii, ca sigur gasesc pe cineva care are intr-adevar nevoie de ele. Si dupa 1-2 persoane care nu m-au convins, imi iese in cale o femeie, spre 60 de ani, imbracata toata in negru, mai saracacioasa si cu o sacosa mare in mana. O opresc si o intreb daca primeste ceva. Si cand dai e bine sa mai intrebi, pentru stiu din experienta ca nu toata lumea primeste pomana. Ea a zis ca da. Si dupa ce ii dau ce luasem, face cruce deasupra lor si imi spune ca Maica Domnului m-a adus la ea. Se ducea la o batranica in spital si erau binevenite toate. Ce m-am bucurat! Am simtit ca pana la urma au ajuns unde trebuie. O explicatie trebuia sa imi dau. :)”
Acum, pentru ca am pomenit intamplarea aceasta, vreau sa spun ca milostenia nu tine de cel care o primeste, ci de cel care o da. Se spune ca e bine sa dai de pomana si nu trebuie sa il judeci pe cel care o primeste, pentru ca Dumnezeu le vede pe toate. Daca dai, da, fara alte explicatii. Si mai ales, fa-o si fara a fi ceruta. Cand vezi pe cineva la nevoie si poti ajuta, fa-o. Unii nu cer de rusine si totusi au nevoie. Altii cer cu tupeu ba iti si spun ce si cat se la dai. Am intalnit de toate felurile. Daca nu iti place sa dai bani, da o apa, un covrig, o haina, o vorba buna, o umbrela pentru adapostirea de ploaie, un umar si o ascultare.
Elena G
Sweet Nothings 