Mi-e dor

Mi-e dor de copii. Mi-e dor sa merg la gradinita. Mi-e dor sa ii vad in realitate si sa ii mangai. Mi-e dor sa vorbesc cu ei si sa rad cu ei, de ei. Am inceput sa ii visez. Nu zilnic, dar de cand am inceput sa fac munca de acasa, ii visez. Azi noapte s-a intamplat iar. Imi visez copiii de la alte joburi avute. Imi visez colege si foste colege. Visez scoala, gradinita, after-school-ul. Visez ca sunt la clasa, ca vorbesc cu ei. Se amesteca asa copiii mari cu cei mici si ma trezesc cu dorul. Pe care nu stiam ca il am.

Cand eram plecata din tara visam la fel, ma visam acasa si ii luam la rand pe toti: rude apropiate sau departate, colegi chiar din scoala generala, oameni uitati pe care doar visul mi-i aducea aminte, oameni care nu mai sunt, apareau pur si simplu in vise si ma trezeam cu sentimentul ca nu sunt unde trebuie.

Vreau sa merg la servici, sa vorbesc cu colegele, sa ma joc cu copiii.

Fiecare perioada a anului scolar e minunata. Totusi acum vine iarna. Gandeste-te ce frumos e acum la gradinita si la scoala! Se invata poezii de iarna, colinde, se fac tot felul de obiecte decorative, e o atmosfera incarcata de bucurie si asteptam cu totii sa vina Craciunul. E o atmosfera aparte perioada aceasta si pentru copiii e exact momentul lor. Impodobim bradul, decoram clasa, ascultam toata ziua cantece de iarna. Ce cantece frumoase de iarna exista!

Imi lipsesc.

Elena G

Inceput

Inceput de toamna, inceput de scoala, inceput si pentru mine. Tare mult imi place inceputul. Ma entuziasmez ca un copil. E amestecul acesta de emotie, asteptare, proiectie, o noua sansa de a o lua de la capat. Nu stiu ce va fi, cum va fi, cat va dura insa azi incep si sper din toata inima sa tina. Bine-nteles ca tine si de mine dar nu numai. But let it come!

Elena G

Despre copii si pomi…laudati

Intr-o zi ma intreaba o mamica ce scoala recomand pentru copilul ei care peste 2 ani trebuie sa intre in sistem. Brr…urat suna, in sistem, dar cam asa e. Deja era stresata. Si m-a mai intrebat care e diferenta intre copiii de la scoala de stat si cei de la o scoala particulara. Pai, sunt toti copii. Nu am experienta scolii private insa sunt plusuri si minusuri de ambele parti. Pana la urma alegi ce iti convine tie la acel momen. Cam asa sta treaba. I-am spus parerea mea sincera. Din punctul meu de vedere ar trebui facute liste. Una pentru stat si alta pentru particulara. Chiar si o a treia, pentru home schooling. Trebuie sa le cantaresti apoi foarte bine pe toate si dupa aceea sa alegi. Si mai ales sa iti cunosti bine copilul si sa fii atent/a la el. Trebuie sa iti folosesti bunul simt, intuitia, ratiunea si echilibrul, atat cat se poate omeneste (se poate gresi insa se poate si repara) in asa fel incat sa stii ca pentru “n” ani, copilul tau este pe maini bune.  Sa te uiti cu atentie la lista, sa sondezi terenul cu scolile pe care le vizezi, particulare sau de stat, forumurile, sa iei temperatura ca sa zic asa, sa stai de vorba cu mamicile si taticii, invatatoarele. Si sa faci asa cum crezi tu ca e cel mai bine pentru copilul tau. E usor pentru altcineva sa dea sfaturi si sa creada ca el/ea stie cel mai bine dar doar parintele stie. Decizia ii apartine si i-am dat un sfat pentru ca m-a intrebat. Oricum, se pare ca vorbele mele i-au adus o perspectiva noua pe care nu o vazuse pana acum, chiar daca a vorbit si cu alte persoane. Ma laud acum. 😛 Daca se intampla acelasi lucru si pentru tine ca citesti postarea, ma bucur.

Continuand discutia, stiu ca eu nu as alege pomul laudat. M-am fript de multe ori si am vazut ca pomul nu e chiar asa de bun asa ca i-am spus sa nu se ia dupa vorbe. Am insistat insa sa isi cunoasca bine copilul si sa vada mai ales cu ce invatatoare rezoneaza, este compatibil. Poate fi o invatatoare excelenta insa daca copilul nu are chimie cu ea, atunci trebuie sa te gandesti foarte serios sa ii schimbi invatatoarea. Si nu, repet, nu e neaparat vina invatatoarei. Trebuie sa stii foarte bine ce copil ai, nu sa crezi ca ai, si sa nu vezi realitatea. Decizia de a-l muta nu trebuie luata dupa cateva zile de mers la scoala, trebuie sa lasi ceva timp sa te convingi. E o perioada de adaptare la fiecare, nu numai la copil asa ca fii realist(a). Si vei sti cand ai luat hotararea corecta, in momentul in care copilul se schimba in bine cu altcineva. Un copil trebuie sa fie fericit. Nu sa fie lenes, nu zic asa, ci pur si simplu sa ii fie drag sa mearga la scoala, sa isi iubeasca invatatoarea si sa invete cat poate el de bine. Pentru mine conteaza aceasta compatibilitate, poate si din perspectiva faptului ca daca as fi fost in locul mamei, as fi ales alta invatatoare pentru mine. Nu zic ca nu a fost o invatatoare foarte buna si exigenta, nu ii neg pregatirea insa caracterul in modelarea micilor inimi a lasat de dorit. Am suferit multa nedreptate si incorectitudine, am simtit pe pielea mea atitudinea partinitoare si o fatarnicie a faptelor incat acum, uitandu-ma in urma, mi se face pielea gaina. As fi fost mai fericita daca era altcineva.  Pentru un copil e important acest lucru si toti am fost copii la un moment dat. Daca invatatoarea e mai dura, exigenta la anumite materii si vrea sa scoata olimpici, foarte bine. Insa daca iti stii copilul un sensibil si cu aplecare spre altceva, ca parinte, s-ar putea sa gresesti. Dar ce zic eu, tu stii cel mai bine. Putina atentie si bun simt si intuitie, ca om matur, nu strica sa fie folosite pentru propriul copil atunci cand faci alegeri pentru el. S-ar putea sa iti multumeasca mai tarziu. Sau sa iti scoata ochii. :)) Si nu exagerez. Conteaza foarte mult alegerile parintilor pentru proprii copii si oricum ar alege, tot ajung la scos ochii. Dar de ce sa se ajunga acolo?

Oricum, ceea ce am vrut sa scot in evidenta e ca nu pot face recomandari privitoare la cineva/ceva. Mi-am luat-o urat si acum suflu si in gheata. 🙂 E strict parerea mea daca vorbesc despre ceva si intotdeauna spun acelei persoane care imi cere sfatul ca nu trebuie sa se ia dupa ce zic eu ci sa isi faca propria parere. S-ar putea ca pentru mine o situatie si o persoana sa fie minunate (si explic ce si cum pentru a intelege parerea mea, si ma repet daca nu se intelege – asta e defect profesional si natural si cateodata mi se zice ca nu trebuie sa explic ca doar nu e copil persoana din fata mea, doar ca o fac fara rea vointa, asa m-am obisnuit. Daca cineva imi cere sa explic, ma apuc sa o fac cu lux de amanunte dar sper simplu, exagerand uneori si venind cu un exemplu mai extrem, dar daca mesajul se clarifica e bine) insa pentru altcineva sa fie exact invers. Si vice-versa. Si nu e gresita nici una. Pentru ca suntem oameni si suntem diferiti. 🙂 Si atata timp cat nu iti impun cu sila o parere, atunci raspunde-mi la fel. Iar daca cumva ajungi la aceeasi parere cu mine, in cele din urma, sau ajung eu la aceeasi parere cu tine, nu putem decat sa ne bucuram impreuna. De aceea exista comunicare si pana la urma lucrurile se aseaza cum trebuie, chiar daca dureaza ceva. Ai incredere. Asa imi zic si mie insami.

So, let’s agree to disagree. 🙂

Invatatura ca dar

Am primit ieri niste mail-uri dragute de la cineva, asa cum primim cu totii din cand in cand. Este un trend in a primi si trimite mai departe tot felul de minunatii. Slava Domnului ca nu primesc foarte multe pentru ca nici nu as avea timpul fizic sa le citesc pe toate, nici dispozitia necesara. Si de multe ori se repeta, ca intr-un cerc. Trimiti la un moment dat un mail deja forward-at la nesfarsit si te trezesti ca iar ajunge la tine. ;))

In orice caz, cele mai multe sunt simpatice, unele au lucruri interesante, intelepte, frumoase. Altele sunt haioase rau. Altele sunt spam in toata regula. Dar aproape toate te fac sa zambesti. Si pentru ca tot vorbeam de mail-uri de acest gen, unul mi-a placut si mi-a atras atentia in mod deosebit. “Zicerile” lui Einstein si in special aceasta:

“Cand ni se ofera invaţatura trebuie perceputa ca un cadou valoros, nu ca o sarcina grea, in asta consta diferenta transcendentului.”
M-a atins deodata, nu vazusem asta pana acum: invatatura ca un cadou. Este atat de frumos spus. Invatatura nu este de obicei vazuta asa, din contra, e ca o corvoada. Intreaba pe cei mai multi care invata, la scoala, liceu si mai departe. Dar perspectiva din care o vede Eienstein e fantastica si deschizatoare. De as fi vazut asta mai devreme probabil ca as fi invatat mai bine.;) Dar nu as fi inteles poate atunci si poate ca acum e momentul. Ca acum inteleg. Nu ca as invata poate mai bine, dar privesc acum invatatura ca un dar intr-adevar, de care sa ma bucur, nu sa stramb din nas ca nu am chef. Si sunt recunoscatoare ca am primit-o. Sunt destui in lumea asta care nu au acces la ea si si-ar dori.

Ce cadou mai frumos mi-as dori pentru mine si pentru urmasi, decat sa primesc asa ceva! Invatatura. Schimba-ti perspectiva. Bucura-te de dar. Imi vine sa rad. De ce nu mi s-a spus asta mai demult? Pentru ca…. 🙂