Tag Archives: serviciu

Recunostinta (I)


Pentru sfarsitul anului m-am gandit sa fac un exercitiu de recunostinta. Si sa incep o mica traditie a mea. Cand imi va fi greu, sa reusesc sa revin aici, sa citesc si sa nu cartesc.

Lectia de recunostinta am invatat-o de la buna. Ma repet iar cat de norocoasa sunt ca o am in viata mea. Probabil Dumnezeu ma iubeste si pe mine de mi-a trimis-o. E prima persoana, (ca nu imi amintesc sa mai fi auzit inainte, sau a fost poate sporadic, la cateva persoane si de asta nu am retinut si nici nu a avut vreun impact anume, sau pur si simplu nu a percutat atunci cand am auzit, nu eram pregatita din nestiinta si ego) care, de fiecare data spune ca atunci cand se roaga seara, se uita la icoana cu Dumnezeu si primele ei cuvinte sunt: “Nu am cuvinte, Doamne, sa iti multumesc pentru tot ce imi dai!” Azi asa, maine asa, am inceput sa inteleg si eu mai bine ce vrea sa spuna si am invatat sa fiu recunoscatoare pentru orice, mai ales pentru lucrurile marunte, lucrurile care vin cumva si nu le mai bag in seama insa in momentul in care dispar, se termina totul. E o gluma asta. Nu se termina insa e mai greu si ele isi au importanta lor.

Asa ca pentru anul acesta care pleaca maine, iata pentru ce multumesc lui Dumnezeu si pentru ce sunt recunoscatoare, fara a urma o ordine anume ci cum imi vin ele acum in minte. Sper sa nu uit prea multe din lista.

  • pentru ca traiesc
  • pentru un acoperis deasupra capului, fara rate
  • pentru caldura din casa (este foarte importanta pentru mine, am inceput sa refuz sa merg acolo unde nu sunt conditii πŸ˜… )
  • pentru apa calda pe care o am la orice ora
  • pentru ca am intotdeauna ce pune pe masa si chiar cand a fost putin, am impartit cu buna si ne-am saturat de ziceai ca am mancat ca niste regine
  • pentru doua din prietenele mele, care, fara sa cer nimic, s-au oferit sa ma ajute cu orice as fi avut nevoie (prietenul la nevoie se cunoaste) si le imbratisez din suflet cu suflet
  • pentru prietenele toate care au fost alaturi de mine si m-au sprijinit, asa cum au stiut mai bine, cu o vorba buna, o imbarbatare, o imbratisare, o plimbare
  • pentru cunostintele, de care nu sunt la fel de apropiata ca si cu prietenele si care, la fel, s-au oferit sa imi fie alaturi, stiind prin ce trec, fara sa cer nimic – sunt impresionata de intentiile si gesturile lor
  • pentru tata si mama care m-au ajutat, mama fara sa ma intrebe daca am sau nu nevoie – evident ca aveam, iar tata, minune, dupa atatia ani in care nu a fost alaturi de mine, a ajuns sa se gandeasca si sa imi arate grija lui
  • pentru televizorul cadou de la tata
  • pentru abonamentul platit anual la net si telefon, cadou de la tata
  • pentru inspectorul de la Sectorul 4 care, atunci cand m-am dus sa ma interesez cum pot sa revin in invatamant, m-a indemnat sa dau examenul, ca “n-am nimic de pierdut”, deoarece mie imi era frica si nu credeam ca am vreo sansa
  • pentru ca atunci cand m-am rugat zi de zi la Dumnezeu si Maica Domnului sa ma ajute sa iau examenul si sa imi cada basmul, minune, chiar asta mi-a cazut. Il stiam cel mai bine si eram asa stresata, pentru ca m-am hotarat tarziu si am avut putin timp de invatat.
  • pentru nota de la titularizare, in viata mea nu am luat asa o nota mare, care m-a ajutat sa ma titularizez – examenul e destul de greu si posturi destul de putine
  • pentru singurul post foarte aproape de casa, din multele din care puteam alege, care, atunci cand mi-a venit randul, destul de repede, la sedinta de repartizare, era neluat si ma astepta pe mine
  • pentru serviciul pe care il am in urma examenului, din septembrie, chiar daca, din martie, datorita situatiei despre care chiar nu imi doresc sa vorbesc pe blog, (sunt suficiente stiri online) am ramas fara, cateva luni
  • pentru ca totusi din martie si pana in mai inclusiv, am beneficiat de somajul tehnic, dramuit maxim, care m-a ajutat sa imi achit cheltuielile curente. E foarte important pentru mine sa am un venit si sa ma pot sustine singura, nu imi place si nu sunt genul care sa apeleza la cineva pentru ajutor
  • pentru ca, cu tot stresul gasirii unui servici si al examenului, am reusit sa am parte si de putina relaxare, la plaja, in conditiile in care am cazarea la tata, iar un maaare avantaj
  • pentru revederea cu prietenele din Constanta, pe care le vad din vara in vara, ca doar atunci mai ajung. Ele nu prea vin in Bucuresti asa ca nu imi ramane decat sa vin eu la mare si sa vorbim la telefon si sa vedem cum ne vedem πŸ˜‰
  • pentru ca merg pe jos pana la servici
  • pentru ca o am pe buna alaturi si imi e sprijin emotional, ma iubeste asa cum sunt si ma distrez maxim cu ea
  • pentru celelalte doua bunici ale mele, surorile, cu care ma simt iar foarte bine si care imi spun de fiecare data cand plec de la ele: “Si nu uita ca te iubim!” πŸ’ž Nu uit si multumesc ca imi amintiti.
  • pentru ca m-au invitat in ziua de Craciun, pentru a nu fi singura (si cu complicitatea bunei, ea mergand la baiatul ei in prima zi) si m-am simtit foarte bine cu ele
  • pentru ca accept singuratatea ca pe un dar si ma desfat in ea de multe ori
  • pentru ca sunt sanatoasa
  • pentru ca am parte de liniste, conteaza foarte mult pentru mine
  • pentru covata primita de la surori, daruita cu toata iubirea lor
  • pentru ca in Ajun de Craciun m-au colindat nepotelele mele iubite
  • pentru toate drumetiile pe care le-am facut anul acesta, la munte
  • pentru cartile pe care mi le-am luat anul acesta, erau demult pe lista
  • pentru toate amintirile frumoase facute cu oamenii dragi
  • pentru blogul acesta de care nu m-am lasat
  • pentru sacul cu faina de la moara, pe care mi l-a luat Cris
  • pentru ideea aceasta de a initia aceasta traditie
  • pentru tot ce mi s-a intamplat bun sau mai putin bun, in acest an
  • pentru bunatatea oamenilor care tin la mine

Daca am uitat ceva, mai revin pe aici si completez. Cand voi reciti, voi avea mai multe motive de recunostinta.

Tu pentru ce ii multumesti lui Dumnezeu? β™₯️

Elena G

Despre timp


Cand a trecut timpul? Ce mai faci? De cand ne cunoastem? Acum ceva timp… Uite, tot vorbim despre timp. Dar o data cu trecerea lui il apreciez cu totul altfel. Inainte doar ziceam ca e important insa mi-am dat seama ca nu simteam cu adevarat, mai mult ma stresam cand il aveam apoi ma stresam cand nu il aveam sau pur si simplu credeam ca am timp suficient. Nu e asa insa stii cum se zice, calitatea nu cantitatea. Oricum, nu stiam sa ma bucur intr-un mod relaxat si constient. Si sa il iau cum vine, sa il apreciez si sa il folosesc corect si bine. Poate au fost perioade cand mi-a iesit asta dar privind in urma… Azi il privesc ca pe o comoara la adevarata ei valoare. Adica sper ca fac asta.

Recent am gasit un articol pe linkedin care mi-a confirmat inca o data ceea ce am simtit si am stiut de atata timp ca cel mai pretios dar pe care il avem (pe langa iubire) este timpul. Nu am gasit articolul sa il adaug aici, chiar daca l-am cautat asa ca ramane doar sa spun pe scurt despre el. S-a facut un sondaj (nu, nu de catre cercetatorii englezi :)) )si s-a descoperit ca ceea ce vor oamenii de la un serviciu, nu mai sunt maririle de salariu, bonusurile, ore platite suplimentar sau mai stiu eu ce alte chestii trecatoare. Ci timp personal. Si resimt asta si eu. Si vad si la cei din jur. Suntem ocupati sa alergam, sa muncim, uneori nici nu mai stim pentru ce si trec zilele iar la sfarsitul saptamanii, daca avem asa ceva, cadem lati si uneori nu ne ajunge sa ne revenim. Nu ne bucuram de viata pentru ca avem preocupari mai “importante”. De parca ne ridica cineva statuie. :)) Sau cine stie, posteritatea ne va fi vieeesnic recunoscatoare…

Prin prisma jobului, sunt printre norocosii care mai are ceva timp liber. Cand vine, parca imi oxigenez creierul la munte, asa ma simt. Nu l-as da pentru nimic in lume pe bani, program prelungit sau mai stiu eu ce. At least I try not to get there again. Been there, done that too. Macar ca stiu cum e si reversul medaliei. Imi place sa mai spun cand mai vorbesc cu cineva ca degeaba ai bani daca ii dai pe doctori din cauza ca te termina munca. Sanatatea e foarte importanta mai ales cand o pierzi. :)) Da, nu pot spune ca am totul, insa ceea ce am imi ajunge. (Asta cu ajunsul am invatat-o de la buna, care este atat de fericita si recunoscatoare pentru tot ce are, nu e de mirare ca arata minunat la varsta ei. Ar fi bine sa o cunosti si tu sa te mai aduca cu picioarele pe pamant) Se tot spune sa fii recunoscator pentru ceea ce ai, nu pentru ceea ce iti lipseste. Atatia ani asta am facut, m-am stresat ca tot nu aveam ceva, nu imi convenea ceva, tot timpul eram intr-o vesnica nemultumire. Bine ca m-am trezit. Oricum nu putem avea totul. Gandeste-te putin. Nici macar nu se poate face o lista cu ceea ce vrea fiecare, lista care oricum variaza pe parcursul anilor si in urma experientelor personale. Pentru ca suntem diferiti si ceea ce vreau eu pare ciudat pentru altcineva si ceea ce vrea altcineva, mie mi se pare ca vrea prea mult, etc.Β  Plus ca ne si razgandim uneori in ceea ce vrem, inainte sau dupa ce obtinem si cateodata suntem taaare dezamagiti. Oare pentru asta am investit atata energie si timp si bani si etc? Dap, si se cheama experienta. Cum am putea sti ce vrem pana nu experimentam ceea ce nu vrem? De obicei vrem ce ne lipseste insa ceea ce ne lipseste cu adevarat sunt chestii simple care aduc o bucurie plina in suflet. Acesta ar fi un criteriu de selectie a dorintelor: daca simti ca ti se umple inima de bucurie, fa-o, daca nu, mai asteapta. Uneori nici nu stim ce vrem. Dar ne pierdem in detalii.

Dupa cum vezi, a ajuns si cel care a scris articolul la concluzia ca nu se merita. Ca pana la urma ce ai? O viata. Asta cu relaxarea si o atitudine de multumire pentru ce ai am mai invatat-o si de la un batranel tare simpatic din Londra si mi-aduc si acum aminte ca imi ziceam ascultandu-l, mai, sa stii ca are dreptate. E adevarat ca muncise sa ajunga undeva insa inainte sa moara prematur, caci simtea el ceva, s-a oprit, si-a facut calculele si s-a retras in asa fel incat sa se declare multumit si evident sa isi prelungeasca viata. Nu era dator si ceea ce avea, ii ajungea sa se bucure de calitatea vietii si sa si respire. Uite ca am invatat si eu ceva de la el. O atitudine cu totul noua si un fel de a vedea viata altfel decat cum fusesem eu crescuta si vazusem in jur. Si acum, cu repretuirea timpului personal, ca e la moda, cu simplitatea vietii si actiunile care se fac pentru a se ajunge acolo, toate se leaga, cel putin pentru mine si cel putin in teorie. In practica, mai vedem. Presupun ca pentru fiecare om este un proces foarte personal si fiecare vede in felul sau viata, dar acum, pe bune, nu-i asa ca timpul personal e cel mai pretios? Uita-te in oglinda si da-ti un raspuns. Si nu minti. Ca pe tine te minti. Sau cum imi place sa zic copiilor: dintre toate pe care le faceti, cel mai mult urasc minciuna. Asa ca mie imi spui adevarul, oricare ar fi el. Si sa stii ca esti pe jumatate iertat/a. I will choose honesty over perfection every single time. So…what’s your honest answer? ;))