– Cine ți-a spus că trebuie să te dezbraci ca să faci dragoste?
– Ei bine, din câte știu, așa se face.
– Nu, nu este singura modalitate de a face dragoste.
– Și cum atunci?
– Lasă-ți hainele mai departe și hai să vorbim până obosim, să râdem de nimic și de toate, să ne uităm unul la altul până când încercăm să ne dăm seama.
– Cu mine nu trebuie să îți dezbraci corpul, ci sufletul, să ne uităm unul la altul până când rămânem fără cuvinte, iar acolo, în acel moment când cuvintele sunt insuficiente pentru a explica ceea ce simțim, în acea liniște infinită ne putem atinge pe noi înșine. Înțelegi?
– Ne atingem, zici?
– Da, ne vom atinge cu tandrețea docilă a unei mângâieri care se extinde dulce până la moarte într-o îmbrățișare.
– Oh, ce frumos.
– Uite, mă vei lăsa să te țin de mână?
– Da.
– Simți? Acesta este unul dintre modurile de a face dragoste.
Despre asta este vorba.
Îți vei lăsa hainele pe tine și vom vorbi până ce ne vom sătura. Să ne privim gurile, genele, buzele unul altuia, iar dacă sărutul va fi necesar, va veni fără să ne ceară permisiunea.
Hai să vorbim până ne vom cunoaște toate amintirile, până când ne vom cunoaște secretele noastre cele mai profunde, doar să mă lași să te privesc spre cea mai extremă și delicioasă încântare, lasă-mă să îți văd sufletul până la epuizare, până când acești ochi renunță și mă obligă să cobor pleoapele care mă determină să dorm .
Acum cca o luna, rasfoiam ofertele magazinelor, pe aplicatie, sa vad ce imi atrage atentia. Imi place, ma relaxeaza si de multe ori ma ajuta sa iau ce imi trebuie la un pret, sa zicem, de oferta (chiar daca pretul acela e de fapt cel real, sau aproape de cat ar trebui sa coste, dar in fine). Am ajuns la revista pentru magazinul Lidl. Si tot dand pagina cu pagina, mi-a atras atentia o sticla atat de frumoasa si de albastra, albastra ca safirul, ce mai, o minunatie! Si am zis ca trebuie neaparat sa o iau. Faptul ca era cu vin a venit ca un bonus, pentru ca merge la mancare. Deci bifez utilul cu placutul. Din cand in cand, merita. Nu sunt eu o bautoare dar apreciez macar verbal o bautura speciala. E o arta si o munca si acolo. Si de multe ori chiar si recipientele sunt mici opere de arta. Ok, sticla asta nu e ceva special dar culoarea este. Daca era o sticla goala nu ar fi avut acelasi efect (cred eu) pentru ca la mine trebuie sa aiba si o anumita practicalitate obiectul si eu reciclez, deci sticle goale nu cred ca voi cumpara vreodata.
Acum, la cat de mult mi-a placut culoarea, nu conta cum era vinul. Am zis ca iau oricum si vad eu apoi. Dar am avut o surpriza placuta cand l-am baut, era un vin usor. Ca un suc aproape. Sticla insa este o frumusete. Mai inalta decat o sticla obisnuita cu vin, cu un gat lung si fin si o culoare albastra-albastra. Mai ales in soare se vede foarte bine. O pot folosi sa pastrez un alt vin in ea, cand e de casa, sau orice alta bautura care se pastreaza mai bine in sticla decat in plastic, sau sa pun o floare, o crenguta, luminite etc. in ea. E o pata de culoare superba si cum imi place mult albastrul, nu puteam rata. O adaug la colectia mea de sticle speciale (pentru mine) si abia astept sa am ocazia sa o pun in valoare si sa ma bucur vazand-o. Culorile au acest efect asupra mea. Ma bucura foarte mult si ma invelesc, mai ales cand sunt vii si luminoase. Acum am o sticla de culoare albastra, eleganta si frumoasa. Ce bine! 😊
Duminica am venit dintr-o tabara cu totul si cu totul deosebita si dorinta mea este sa mai particip. Este o tabara peste care am dat intamplator pe fb si mi-a atras atentia inca de la inceput. Citind explicatiile, am vazut ca este exact ce imi doresc sa fac de mult timp si ce ma pasioneaza. “Reziliență, anduranță, precizie tehnică și gândire tactică”, citez din descriere, adica supravietuire. Daca te pasioneaza si pe tine asa ceva sau iti doresti sa experimentezi, sa inveti, sa te reconectezi la tine si la natura, sa iti testezi limitele si sa simti ca a trecut o luna nu 3 zile, eventual sa vrei sa revii, asa cum vreau eu, te invit sa citesti aici si sa il urmaresti pe Eugen Sechila, cel care face astfel de tabere, pe acest site. Despre el nu voi scrie pentru ca sunt destule materiale pe yt, g, fb care sa te lamureasca. L-am cunoscut aceste 3 zile si asa cum il vezi online este si in realitate. Mi-a placut mult de el si ma bucur ca face parte acum din cercul meu de cunostinte. In ciuda sau poate tocmai datorita ororilor pe care le-a experimentat prin prisma meseriei, este un om cu coloana vertebrala, realist si credincios. Si calm. Care a condus cu intelepciune oameni veniti din toate colturile tarii, din strainatate, de varste foarte diferite, dar animati de idealuri comune.
In tabara am avut parte de multe aventuri, am punctat toate activitatile din program, dar cateva mi-au mers la inima in mod deosebit. Si nu am cuvinte suficiente sau potrivite ca sa le recomand asa cum trebuie. M-au impresionat cel mai mult deplasarile pe teren ostil, insa ele nu sunt obisnuite. Sunt deplasari in care te prinde noaptea in padure si mergi ore intregi pana aproape sau dupa miezul noptii. Se merge in sir indian, in liniste si fara nici o sursa de lumina artificiala, poate doar 1-2 minute pentru a studia harta din cand in cand. Se merge ascultand sunetele naturii, se merge uneori doar in sunetul pasilor si bataile inimii, se merge sub un cer instelat sau innorat, se merge sub o luna frumoasa care lumineaza totul in jur intr-un mod feeric, se merge ascutindu-ti simturile amortite de zgomotul fara fond al oraselor. Luna a fost in crestere zilele acestea si am prins-o aproape plina (pentru ca abia azi e luna plina) si rotunda si foarte, foarte luminoasa. Natura in lumina lunii se cuprinde cu ochii si cu inima. Orice cuvinte ar fi de prisos. Am traversat rauri, am urcat si am coborat, am trecut prin poieni si prin paduri, ne-am agatat in salcami cu spini si muri enervanti, am calcat in noroaie si baltoace, ne-am bagat in lastaris, am trecut pe langa stani si ne-au latrat cainii (aici chiar mi-a fost frica). Dar a fost minunat.
Conditionarea fizica si morala a fost alt punct care mi-a cazut bine. Miscarea pentru mine este esentiala insa recunosc ca am o lene, uneori, de ma doare. Dar cel mai bine ma simt cand ma misc, cand merg, cand fac un efort fizic. Aceasta completata si cu conditionarea morala, cu povesti ale unor oameni care au trecut prin incercari la care nu cred ca ar mai fi multi in stare, zic eu, completeaza armonios un om. Compasul moral e peste conditionarea fizica.
Noțiuni de reziliență și autonomie individuală, de familie și de obște sunt ceva la care ma gandesc de cand ma stiu, bine, nu puse in aceste cuvinte. Partea cu familia si obstea am constientizat-o mai tarziu pentru ca prin prisma felului meu, introvertit, conform MBTI, dar poate ma insel, am lumea mea si asta e suficient. Sau nu, dupa cum descopar uneori. Oricum, rezilienta si autonomia individuala sunt foarte importante pentru mine si acesta a fost alt punct care mi-a mers la inima.
Studiul terenului si topografia tactica reprezinta o necunoscuta si ma bucur mult ca am invatat despre asta. Dar descopar ca nu pricep, cu toate ca Eugen a explicat foarte bine, am facut si practica. Dar ce vrei, imi ia timp. Da-mi o harta a oricarui oras din lume si ma descurc foarte bine, fara sa intreb pe nimeni sau foarte rar. Dar in natura sunt oarba de un picior si schioapa de un ochi. Totusi mi-a deschis ochii cursul acesta si acum vad altfel o harta geografica. S-a mers in detaliu pana la metru, pentru ca ne-a predat asa cum se face pentru lunetisti. Ar trebui sa ma descurc excelent in padure cu o asemenea harta, insa inca nu. Dar mai am o speranta. :))
Peste toate a fost focul cu lumina si caldura lui care ne-a adunat pe toti ca un bunic jovial si plin de intelepciune. E fascinant sa il privesti, sa te incalzesti si sa stai la povesti. Asa ne-am dat ragaz sa ne cunoastem.
Am plecat din tabara sanatoasa, in ciuda dormitului afara, cu picioare reci, am plecat cu un buzunar plin de leurda culeasa din padure, am plecat franta de oboseala insa cu un tonus aparte si liniste in inima. Nu stiu ce imi rezerva viitorul insa tabara aceasta nu o voi uita niciodata.
Mai jos ai cateva imagini care imi vor pastra amintirile mai bine, atunci cand ma voi uita peste ele. 🙂
De cativa ani incoace sunt atrasa de self-reliance. In sensul in care inteleg clar acum (adica mi-a cazut si mie fisa in sfarsit, cu niste suturi in spate, evident) si accept ca trebuie sa ma bazez pe mine insami in multe situatii. Si inainte o faceam insa credeam ca totusi nu sunt ok. Ei bine, sunt ok. A, daca cineva se ofera si ajuta cu adevarat, sunt foarte fericita, insa, ce pot face eu, fac si nu ma bazez pe nimeni.
Ca inspiratie urmaresc niste canale foarte reusite ce documenteaza placut si bine o viata independenta si armonioasa. Asa ca le voi trece aici pe o lista si sa stii ca atunci cand ai ganduri multe si aiurea prin cap, chiar iti recomand sa te relaxezi macar urmarind. Self-reliance inseamna, culmea, sa depinzi de natura insa intr-un mod cat mai curat si mai binefacator atat pentru tine cat si pentru natura.
Viata ne-a adus pe toti, cu totul neasteptat, in momentul in care e indicat sa devenim cat mai self-reliant, off grid, home-stead, minimalists, etc. Adica sa fim pe picioarele noastre si sa depindem cat putem doar de noi insine, avand in acelasi timp grija de cei dragi si de alti oameni, in general. Nu se aplica egoismul. Pentru ca back-fires.
Eu am sansa sa fiu inconjurata de o mana de oameni care nu numai ca imi sunt dragi si aproape, insa primesc ajutor si fara sa il cer. Ca nu prea imi place sa cer ajutor, asta e alta mancare de peste. Insa o vorba buna, o plimbare, o comunicare, o imbratisare rezolva foarte mult. Din fericire, ma descurc destul de bine singura insa stiu ca la nevoie, mai ales, ma pot baza pe cineva. Conteaza foarte mult pentru mine asta. La randul meu, vin in intampinare, sper. Mai bine sa zica altii decat eu.
Suficient, acum sa trec la lista, care nu e exhaustiva. Tu decizi daca si ce iti place si m-as bucura sa iti fie de folos. Ba chiar sa gasesti si alte canale pe care, de ce nu, sa le impartasesti aici. O seara frumoasa sa ai!
Good question! Listen to the answers and give your own answer too. In these trying times, a moment of pause and thinking is welcomed. And don’t forget to calm down, get it all in and enjoy a tranquil video about life and it’s simple joys. ‘The true essence of why we are here is to appreciate this world more, in all it’s form.’
Si aceasta e o intrebare buna! Eu nu stiu ce cauti, trebuie sa imi spui. Nu ghicesc gandurile omului, care oricum sunt atat de schimbatoare… Sunt surprinsa cateodata de ce aud. Si mai ales sunt surprinsa exact cand nu am asteptari. Si de la cine nu am asteptari. In viata mea, ca de altfel a tuturor, oamenii vin si pleaca. Unii raman. Permanent. Altii raman doar o vara, o adiere, un tril de privighetoare. Cat simt si doresc. Ma intristez cand cineva la care tin alege sa plece din viata mea insa nu pot tine cu forta pe nimeni. Ar insemna sa ii anulez demnitatea de om si libertatea daruita de sus pentru a-l manipula ca sa ramana. Si cand fortez ceva nu iese bine, am vazut pe propria mea piele. Si nu mai vreau. Ma bucur cand cineva alege, folosind liberul arbitru, sa ramana. Mai ramane sa vad daca si eu accept. Nu intotdeauna persoana care alege sa ramana este potrivita sau eu sunt potrivita pentru ce isi doreste acea persoana. It’s a two-way street always. Timpul si faptele decid.
Altii pleaca. Apoi revin. De ce? Uneori ca sa stea. Din proprie initiativa. Alteori ca sa invat eu o lectie. Sa vad cu adevarat ca acea persoana e sau nu potrivita. Si astfel sa nu imi mai deschid inima cu o naivitate copilareasca, crezand ca s-a schimbat. Sau sa se echilibreze ceva, o nedreptate sau o greseala voita/ nevoita din partea mea sau a celuilalt/ celeilalte. Insa m-am vazut in fata unor repetitii uneori la ani lumina distanta. Deja-vu. Iar cand cineva a tot disparut si reaparut in viata mea, asa, ca eclipsa de soare/luna, a trebuit la un moment dat sa stau sa ma gandesc bine de ce se intampla asta. Presupun ca nu este hotarat/a sa ramana. Insa nehotararea aceasta ma face sa ma simt ca si cum nu as conta. In fond, daca esti cu adevarat important/a pentru cineva nu s-ar juca cu sufletul tau ca si cu o minge de ping-pong. Am invatat sa inchid usa. Nu pot hotari in locul cuiva si nici nu educ pe nimeni. Pot da explicatiile cele mai pertinente din lume, insa daca nu asculta cu inima, va face la fel. Asa ca invat sa tac. Tac. Tac.
PS: daca tot apari in viata mea si intentionezi sa ramai, apreciez foarte mult si ma straduiesc sa raspund prin bunatate, intelegere, loialitate, onestitate, stabilitate, consecventa, you name it. All the ingredients that make a good relationship/ friendship work. And make a life worth living. A life full of happiness and love. A simple life. Posibil sa nu ti le zic direct insa chiar asta imi doresc. Si vreau reciprocitate, altfel, esti liber/a sa pleci. Si sa nu te mai intorci.
Cand am vazut acest film am plans. Si de ieri mi-am propus sa il postez aici si mi-am facut si textul in cap cand m-am culcat. Evident ca, acum, nu mai e acelasi text insa sper sa pot scrie ce simt.
El insumeaza tot ceea ce a ajuns sa imi placa mie la viata. De cand cu nebunia aceasta si de mai mult timp cu dorinta de a avea o viata simpla, chiar asa mi-ar placea sa traiesc. Am avut candva ocazia sa aleg o viata asemanatoare si mi-a fost frica. Plus ca imi doream ce isi doreste orice fata la vremea aceea, cariera, bani, conditii, aglomeratie, evenimente, o viata de oras plina. Nimeni nu e pregatit pentru schimbari imediate si radicale si ca si ei, si eu sunt nascuta la oras, am locuit la bloc si conditiile pe care le ofera orasul sunt superioare din anumite puncte de vedere, fata de o viata simpla. Si e greu sa fac pasul, foarte greu. Exista regrete si o inteleg foarte bine pe Cristina din reportaj. Insa cu rugaciunea inimii si cu intelegere se poate trece. Ei ambii au facut un sacrificiu si nu l-au facut imediat. Au stat cativa ani intr-o viata moderna. Nu e usor pentru nimeni. Insa stau si ma gandesc ca ei acum in continuare aud pasarile, adierea vantului, susurul izvorului, inspira un aer mai curat poate ca intr-o sala de operatii, ies din casa, stau in soare, mananca natural si au parte de multe alte bogatii interioare decat multi altii.
Ei sunt exemplu ca se poate daca iti doresti cu adevarat si daca exista si reciprocitate si intelegere. Si acest film este inca o pledoarie pentru o viata simpla si linistita. Evident pentru cine isi doreste asa ceva. Ca nu e pentru toata lumea acest stil de viata. Si e ok si asa.
Insa numai privind si ascultand acest film, coboara asa o stare de liniste peste mine. Sper sa aiba acest efect si pentru tine, cel/ cea care il urmaresti. Sa fie o oaza de aer proaspat si bunatate in aceasta lume nebuna.
PS: Titlul o parafrazeaza pe Cristina din reportaj care la randul ei il parafrazeaza pe Florin Chilian. Dar e geniala intrebarea.
Sweet Nothings 