Tag Archives: usturoi

Rasfat


Iata ca am ajuns la ultima reteta cu ce se misca prin mare. Si ma bucur ca am reusit in sfarsit sa elimin din lista ceva. Cu pasi mici, ma indrept spre completarea blogului cu retetele culese de-a lungul timpului. E un proiect de suflet al meu, asa ca o parte din timpul liber, atunci cand il am si cand am si dispozitie, mi-l dedic scrierii. Azi inchei cu o reteta deosebita, culeasa din “Sainsbury’s Stand-Up Cookbook: Wok Dishes”, 1985, scrisa de Caroline Ellwood. E o reteta speciala si prin ingredientele sale si prin pretul mai ridicat asa ca stiu ca nu va fi facuta in fiecare saptamana insa pentru o zi de rasfat, merita. Ea face parte din bucataria chinezeasca si ca mai toate retetele chinezesti, se prepara repede si usor. Si e foarte delicioasa. Iat-o:

Creveti cu sparanghel

4 portii

Ingrediente:

  • 175 g/ 6 oz sparanghel proaspat, taiat in bucati de cca 2.5 cm (1 inch)
  • sare
  • 4 linguri vin sherry sec
  • 1 lingurita sos soia light
  • 500 g/ 1 lb creveti curatati
  • 2 linguri ulei
  • 2 catei usturoi, taiati fin
  • 2 lingurite ghimbir proaspat, tocat marunt
  • 4 fire ceapa primavara, tocata

Preparare:

  • Fierbe sparanghelul in apa fiarta si sarata pentru 2 minute. Strecoara si pune deoparte.
  • Amesteca vinul sherry cu sosul de soia intr-un bol mare. Adauga crevetii si lasa-i la marinat 15 minute.
  • Incalzeste uleiul  in wok si caleste usturoiul, ghimbirul si jumatate din ceapa de primavara. Adauga crevetii si marinada, sparanghelul si caleste cca 1-2 minute, pana cand toate ingredientele sunt fierbinti.
  • Transfera minunatia pe o farfurie calda si pune deasupra restul de ceapa verde. Serveste imediat.

Pofta buna!

Elena G

S.O.S.


Chiar asa, e vorba de un sos care se potriveste minunat la peste, la cartofi prajiti, la paine, la ce vrei tu. Si trebuie sa recunosc ca nu e o reteta proprie dar e nu e nici din vreo carte. Am gustat-o prima data la cumnatul meu, Nicu, care e un bucatar tare bun, si mi-a mers la stomac si la inima din prima. Ce mai, dragoste la prima degustare!!!

El a facut odata peste si asa ne-a servit sosul, la peste. Am ramas cumva setata pe combinatia asta si atunci cand gatesc peste, fac sosul asta, ca tare bine merg impreuna. Pure chemistry! E un sos usor de facut si daca cumva il faci si ai chef de scris, m-as bucura de un feed-back, sa vad si eu daca nu sunt singura care apreciaza la adevarata lui valoare acest sos delicios. Deci, nu iti trebuie prea multe. Acum, il voi reface din minte si voi fi si creativa pentru ca nu mai stiu exact cantitatile dar intelegi tu.

Sosul cumnatului meu Nicolae

4 portii generoase si gustoase

Ingrediente:

  • 500 g iaurt grecesc (10% grasime) – la cat de bun e, cu cat mai mult, cu atat mai bine
  • 1 capatana de usturoi (daca e chinezesc, ca nu ai ce face, si asta e si grasunel, ajunge o capatana, daca e romanesc, e mai mititel asa ca pune doua si in functie de cat de piperat iti place, adaugi sau mai scoti, dupa preferinte)
  • marar proaspat, maruntit (poate fi si decongelat si mai ales optional)
  • sare (de ocna, de Himalaya, de mare, de soare, de ce vrei tu)

Preparare:

  • Se zdrobesc toti cateii de usturoi si se freaca bine intr-un vas. Se adauga sarea si piperul, dupa gust si apoi iaurtul. Se amesteca pana se omogenizeaza.
  • Se pune cu generozitate peste peste, cartofi prajiti, paine si se mananca. Alunga spiritele rele, vaccineaza natural si te scapa de paraziti. All inclusive!

Pofta buna!

Ps: nu-i asa ca seamana cu tsatsiki un pic? 🙂

Supa rece pentru zile calde


“Termometrul spune la umbră 33° Celsius… “. Asa incepe celebra schita a lui I. L. Caragiale, “Caldura mare”. E atat de potrivita pentru vremea asta. Nu stiu cum sa fac fata la atata caldura, ma doboara. Stau si transpir. Daca alerg, mai simt briza. Daca nu, consider ca fac sauna. Trebuie sa imi pacalesc mintea ca am parte de o sauna si sa ma bucur. Cu exceptia statului la soare, pentru ca sauna nu inseamna statul la soare. Nu inteleg de ce trebuie sa fie atata soare, e prea multa lumina. 😉 M-am obisnuit cu alt climat, cu un cer mai innorat, care imi tine fruntea senina. Asta e vara in Romania si trec printr-o perioada de aclimatizare, dupa cativa ani cand, nu stiu cum am facut, dar am reusit sa ma mai ascund de ea. A fost bine, dar a trecut. Recunosc, sunt carcotasa, dar totusi, e caldura mare…

Ce sa fac ca sa o suport mai usor? In primul rand, ma infofolesc in haine din fibre naturale, port palarie, beau apa, merg pe la umbra atat cat gasesc, mananc pepene, mult pepene si alte mancaruri usoare. Una din ele, perfecta pentru asa o caldura maaaaaaare este cea care urmeaza. Este supa rece de iaurt si castraveti cu nuca, o reteta bulgareasca, gatita prima data in Londra. Mi-a placut foarte mult. Era ceva nou pentru mine. Ma gandeam, suntem vecini cu bulgarii si uite ca nu stim prea multe din bucataria lor. Imi pare rau ca nu sunt mai curioasa dar probabil ca atunci a fost momentul sa descopar o bunatate de supa. Si eu nu prea sunt cu supele dar asta mi-a mers la inima. Iar acum, pe arsita, se potriveste perfect. Reteta a fost culeasa dintr-o carte imprumutata de la biblioteca, (locul acela plin de carti, sali de lectura, liniste si racoare, calculatoare si iar liniste si carti, etc), ma scuzi, de caldura ma mai repet… Cartea se numeste “The Practical Encyclopedia of East European Cooking”, o carte care a mai dat sau va mai da retete aici pe blog.

Daca stau si ma gandesc bine, de fapt supa aceasta e un fel de sos tzatziki, adaptat. Bulgarii numesc supa tarator. Pe caldura asta, e binevenita, supa adica. Te invit sa incerci, e foarte usor de facut si foarte racoroasa. Mancarea ideala vara.

Supa rece de iaurt si castraveti cu nuci/ Tarator

5-6 portii

Ingrediente:

  • 1 castravete
  • 4 capatani de usturoi
  • 2,5 ml ( 1/2 lingurita) sare
  • 75 g (3 oz, 1/4) cana nuci tocate
  • 40 g (1 1/2) paine, maruntita
  • 30 ml, 2 linguri ulei de nuci sau floarea soarelui
  • 400 ml (14 fl oz, 1  2/3) cana iaurt vaca sau oaie sau amestec (cat mai gras, sau daca e de casa, cu atat mai bine)
  • 120 ml (4 fl oz, 1/2) cana apa rece sau apa plata rece
  • 5-10 ml (1-2) lingurite suc proaspat de lamaie
  • 40 g (1/2) cana nuci maruntite pentru garnisire
  • 25 ml (1 1/2) lingurita ulei masline
  • frunze proaspete de marar

Preparare:

  • Curata castravetele de coaja si taie-l cubulete.
  • Intr-un mojar zdrobeste usturoiul si sarea bine apoi adauga nuca si painea. Daca preferi varianta puree, sau mai rapida, adauga-le pe toate ntr-un blender.
  • Cand le-ai maruntit, adauga putin cate putin si uleiul si amesteca bine.
  • Pune amestecul intr-un bol mare, adauga iaurtul si castravetele taiat cubulete.
  • Adauga incet apa rece si sucul de lamaie, amestecand continuu.
  • Pentru servire, imparte supa in boluri reci si decoreaza cu nuci maruntite, un pic de ulei de masline si cateva frunze proaspete de marar.

Pofta buna!

Si o zi racoroasa!

Panem nostrum cotidianum I


De cand am gustat prima data, m-am indragostit. Numai ca nu stiu de ce nu am fost curioasa sa fac in casa. Nu m-am gandit, poate si pentru ca se poate cumpara. La Londra se gaseste peste tot si tot aici am facut cunostinta cu ea prima data. A fost coup de feudre. Mama a gustat si ea insa ea nu a uitat si a fost mai isteata ca mine. Chiar s-a apucat de facut si a si impartit-o frateste, de curand, cu Mihaela, nepoata ei iar feed-back-ul a fost extraordinar.

Cred ca te intrebi acum despre ce tot insir eu aici de cateva randuri. Vorbesc despre painea noastra cea de toate zilele. Dar cu o mica diferenta: painea cu usturoi. Daca mama tot a facut-o inaintea mea, m-am gandit ca nu ar fi rau sa scriu reteta aici, ca sa nu o uit, nu de alta. Plus ca retetele mele preferate imi place sa le impart cu lumea. Lumea mea exterioara fiind destul de mica, le impart mai ales cu lumea mea interioara, care e plina mai ales de monstri, pardon, zane si spiridusi si animale care vorbesc. Paranteza asta absurda trebuie sa se potriveasca cu descrierea mea, nu crezi? Daca nu, mai citeste o data. Daca nu si nu, lasa-ma.

Sa nu ratacesc prea mult prin mintea mea ca uit pentru ce m-am apucat sa scriu. Vorbeam de paine. Paine cu usturoi. Este deosebit de delicioasa, sa te lingi pe degete, nu alta, dar si foaaaaaaaaaaaaaarte usor de facut.  Si se poate pastra si congelata foarte bine, in cazul in care vrei sa fii pregatita pentru alta data. Aviz amatoarelor si amatorilor.

Sa nu uit. Reteta am cules-o din culegerea “Complete  Comfort Food”, contributing editor: Bridget Jones (nu, nu este personajul din cartile lui Helen Fielding), 2009.

Paine cu usturoi

3-4 portii

Ingrediente:

  • 1 bagheta frantuzeasca sau paine obisnuita  (de obicei este mai reusita reteta cu bagheta iar la paine as alege una coapta pe vatra dar tu alegi cum iti place mai mult, pana la urma)
  • 115 g (4 oz, 1/2 cana) unt nesarat, la temperatura camerei (unt dde cca 80-82 % grasime, neaparat)
  • 5-6 capatani usturoi, tocat
  • 30-45 ml (2-3 linguri) verdeata proaspata, ca patrunjel, asmatui si putin tarhon (daca nu ai decat patrunjel, e foarte bun si acela)
  • 15 ml (1 lingura) arpagic proaspat
  • sare grunjoasa
  • piper negru proaspat macinat, daca se poate

Preparare:

  • Se incalzeste cuptorul la 200°C, 400°F, nr. 6 la cuptorul cu gaz. Amesteca si freaca bine untul cu usturoiul si verdeata,  impreuna cu sarea si piperul. Poti varia, amestecand untul cu masline tocate sau rosii uscate, impreuna cu putina coaja de lamaie sau alte combinatii de mirodenii, verdeata si legume sau fructe, dupa imaginatie. Imi ploua deja in gura cand scriu. 😉
  • Taie painea in diagonala, in felii de cca 1 1/2 cm grosime, dar ai grija sa nu tai pana jos in asa fel incat painea sa ramana intreaga.
  • Unge cu grija feliile cu portii egale de unt cu verdeata si ai grija sa ramana painea intreaga cand faci asta. Daca mai ramane unt, intinde-l deasupra painii.
  • Impacheteaza bagheta magica si aromata in folie de aluminiu sau daca nu ai, in foaie de copt si lasa la cuptor cca 20-25 de minute, pana cand untul s-a topit si crusta a devenit crocanta si aurie. Cand servesti, nu ramane decat sa rupi feliile.

Pofta buna!

Sweet & Sour


Stii cum e cand ai o stare de lehamite, cand nimic nu iti convine si in acelasi timp nici chef nu ai ca sa schimbi ceva? Daca tot e asa, hai sa mai gatesc un pic. Daca nu in mod real, macar intelectual. Ca totul e aici, in cap. Daca imi trece sau nu, nu stiu. Dar cum zice floare mea: poti incerca :).

Mi-am luat dosarul meu de retete ca sa aleg ceva. Si mi-au cazut ochii pe o reteta cu mancare chinezeasca celebra, porc in sos dulce – acrisor sau pe limba lui Shakeaspeare: Sweet & Sour Pork. Cum am ajuns eu la aceasta reteta este deja previzibil. La Londra (orasul meu de suflet) am gasit minunatia intr-un “Original card from “Delicious Meals Made Easy”. Am citit reteta (sa nu razi, dar e o idee fantastica sa citesti retete si sa iti inchipui cam cum ar fi, plus ca e o modalitate interesanta de petrecere a timpului liber si ofera un subiect de conversatie palpitant. In fond, cui nu-i place sa vorbeasca despre mancare? Name one, I dare you!). Si mi-am adus aminte in acelasi timp ca am mancat acum muuuulti ani la un restaurant chinezesc in Constanta acest fel de mancare si mi-a placut foarte mult. Nici nu credeam ca voi ajunge sa am posibilitatea sa gatesc chiar eu asa ceva, pe acele vremuri nici nu indrazneam sa cred ca e posibil. M-am bucurat ca pot sa fac si eu ceva ce numai in restaurant am mancat.

Din fericire se poate gati si la noi acum, gasesti toate ingredientele. Pe unul singur inca nu l-am vazut: e vorba de niste pastai numite “mange tout”. Tu sigur insa vei manca tot, chiar si fara pastaile astea. 😉 Si ce culori vei vedea si ce miros vei simti! Adauga si cel mai parfumat orez din lume, orezul basmati sau taitei cu ou sau de orez (chinese noodles) ca side dish si you are hooked.

Porc in sos dulce – acrisor

4 portii

Ingrediente:

  • 2 linguri  sos soia light (I know, you may not find light or dark soy sauce so go for whatever soy sauce you find)
  • 2 linguri vin de orez sau sherry
  • 2 catei  usturoi, zdrobiti
  • 2, 5 cm ghimbir, curatat de coaja si ras
  • 450 g porc filet, taiat in cubulete de 2, 5 cm latura
  • 1 lingura de amidon sau faina de porumb (daca nu ai, faina obisnuita merge)
  • 2 linguri otet de orez (sau otet de cidru sau otetul de mere)
  • 2 linguri sos de rosii
  • 3 linguri miere (sa nu fie zaharisita)
  • 2 linguri ulei
  • 1 ardei rosu gras, curatat si taiat cubulete
  • 1 ardei galben, curatat si taiat cubulete
  • 175 g mange tout
  • 227 g conserva ananas in suc propriu (optional)

Preparare:

  • Amesteca intr-un bol sosul de soia, vinul de orez sau sherry, usturoiul si ghimbirul. Pune bucatelele de porc, amesteca bine, acopera cu o folie de plastic sau aluminiu (vezi ca va mirosi in frigider, nu e pentru cei slabi de inima ;)) si pune bolul in frigider la marinat pentru 2 ore. Daca vrei sa se marineze mai mult, fa totul de cu seara si lasa la frigider peste noapte.
  • Strecoara carnea si pastreaza sosul de marinat. In el adauga amidonul sau faina, otetul de orez, sosul de rosii si mierea si amesteca bine.
  • Scoate de la pastrare wok-ul. 🙂 Sau o tigaie mare. Pune o lingura de ulei, lasa-l sa se incinga si rastoarna apoi bucatile de carne. Prajeste-le cca 5 minute la foc mare amestecand continuu si scoate-le.
  • Adauga inca o lingura de ulei in wok. Rastoarna ardeiul rosu, ardeiul galben si mange tout si prajeste totul la foc mare pentru 2 minute.
  • Pune peste legume sosul de marinat si amesteca pana se ingroasa. Pune si carnea si lasa inca un minut pe foc incins, amestecand continuu.
  • Pentru o varianta mai dulce, mai parfumata, mai aromata, adauga o data cu sosul de marinat si continutul conservei de ananas. Yummy!
  • Serveste cu orez basmati, fiert corespunzator indicatiilor de pe pachet si amestecat cu unt si putina sare. Sau noodles amestecati tot cu unt.

Pofta buna!

Exotic


La multi ani George, Georgiana, Georgeta, Gheorghe ! 🙂

O sfanta Georgeta si fosta colega de facultate mi-a dat azi o reteta fantastica. La cum mi-a descris-o, este delicioasa, fat-free, usoara, usor de facut chiar si pentru o zi speciala ca aceasta. Abia astept sa o prepar si eu cat de curand. Este ideala pentru zile calduroase sau daca doresti, ca side dish la multe mancaruri, dupa parerea mea.

Iata deci ceva simplu si rapid. Te poti juca cu cantitatile de ingrediente pentru portii mai mari sau mai mici.

Salata de morcovi

Ingrediente:

  • 2-3 morcovi
  • o capatana usturoi
  • jumatate de legatura de patrunjel, tocat marunt
  • ulei de masline
  • sare
  • zeama de la o jumatate de lamaie

Pentru lipie:

  • gris
  • sare
  • apa
  • ulei de masline

Preparare:

  • Fierbi morcovii, ii lasi sa se raceasca, ii tai rondele si ii pui intr-un bol de salata.
  • Zdrobesti usturoiul si il adaugi impreuna cu patrunjelul tocat.
  • Dupa gust, pui sare, ulei de masline si sucul de la lamaie
  • Pentru lipie, amesteci intr-un alt bol grisul impreuna cu sarea, putina apa si ulei de masline.
  • Faci din aluatul obtinut turte rotunde, le lasi sa se odihneasca putin, apoi le intinzi si le prajesti in tigaie. Nu uita sa le intepi cu furculita pe toata suprafata cat se fac.

Pofta buna!

Stiu ca poate nu e cea mai spectaculoasa reteta dar mie imi place numai descriind-o si cred ca e fffff delicioasa, mai ales cu lipiile.

Going Indian!


Mancarea indiana. Yummy! E una dintre cele mai bune mancaruri pe care le-am gustat vreodata, alaturi de cele deja stiute. Pana sa ajung in Anglia, habar nu aveam de ea. Nu le pot sti pe toate. Dar acolo am descoperit-o. Englezii  o adora. Curry este pentru ei mancare nationala. Mai mult chiar decat shepherd’s pie. Am mancat tot felul de mancaruri indiene delicioase, aromate, gustoase. Chiar nu ma asteptam sa imi placa asa de mult. Cand am venit acasa, am vrut sa ma laud cu ceva deosebit mai ales ca nimeni nu mancase pana atunci. Mi-a iesit un curry slabut, saracul de el. Nu prea semana cu cel din Londra. Mi-am dat seama ca plicul cu praf de curry nu e suficient, trebuie sa pun chiar doua plicuri. Si ca tigaia in care gatisem capatase o culoare galbuie care cu greu a iesit la spalat. :)) Tine minte, deci. Curry asta pateaza tot ce atinge. Am impresia ca poate fi folosit si pe post de vopsea. Glumesc, cu toate ca am banuiala ca intr-adevar se foloseste la vopsit ceva.

Dar sa revin la mancarea asta exotica prin excelenta. Am atatea retete cu curry ca nu stiu exact ce sa aleg. Am curry de miel, de peste, de pui. Ca sa fie mai usor si mai placut incep cu cel de pui. Si aici am mai multe variante, doar din ce stiu eu. Cine mai stie ce alte feluri mai exista. Le-am cules din diferite reviste si carti, le-am facut si separat dar aici, acasa a trebuit sa improvizez la greu. Pentru ca nu prea am ingrediente. Ca sa fie mai usor, am ales acum ca si atunci sa combin retetele intre ele, sa vad ce iese. Nu iese rau dar trebuie sa fii destul de curajos sa incerci. Mancarea indiana poate sa iti provoace o placere imensa, sa te indragostesti de ea pe loc sau sa o urasti. Depinde numai de tine. Chiar nu trebuie sa iti placa. In fond sunt atatea feluri de mancare. De ce tocmai asta?

In fine, mie imi place. Altfel nu as scrie. Poate citind ce scriu eu, incepe sa iti placa si tie. Cand ma gandesc ce mofturoasa eram la mancare si ce am invatat in timp sa apreciez, ma mir si eu. O data cu varsta, gusturile se schimba. Si se descopera multe. Nu e pacat, cu o asa bucatarie internationala incredibila? Nu mai zic de cea romaneasca. Vorbeste gurmanda din mine. :))

Sa trec la curry. Incerc sa fac aici o adaptare cat mai corecta dar si realista a acestei retete in Romania. O recomand a se manca cu cel mai parfumat si bun orez din cate exista, bine-nteles tot indian: orezul basmati. E atat de usor de preparat si de delicios ca il mananc si simplu, atat de mult imi place. Dar cu curry alaturi, stai deja la masa cu maharaja. 😉

Curry de pui

Ingrediente:

  • 350g piept de pui taiat cubulete (pentru a fi mai practica, mergi pe doi piepti de pui)
  • 30-50 g unt in functie de gramajul puiului
  • 1 ceapa mare taiata
  • 1 catel de usturoi, zdrobit
  • 1/2 lingurita seminte / boia ardei iute (optional pentru cei carora le place mancarea mai piperata)
  • 2 lingurite  coriandru proaspat, tocat (optional)
  • 2 lingurite suc de lamaie (optional)
  • 1/2 lingurita seminte de chimen
  • 2 plicuri de praf de curry (cred ca si 3 merg, la cat e de slab)
  • 1 lingurita zahar
  • 2 lingurite faina
  • 300 ml supa de pui (sau apa daca nu ai supa)
  • piper
  • o cutie de lapte de nuca de cocos (poti face si acasa dar nu e prea reusit, din 100g nuca de cocos uscata cu 300 ml apa fiarta si lasat totul cca 30 de minute sa se infuzeze dupa care strecori zeama in mancare – se poate omite daca nu ai sau se va suplimenta cu aceeasi cantitate de apa)

Preparare:

  • Topeste untul in tigaie, pune puiul si prajeste-l bine pana s-a facut auriu dar fara sa se fie prea uscat. Scoate-l si pune-l intr-o farfurie pe un servetel.
  • Prajeste in continuare ceapa, adauga usturoiul, boia, sucul de lamaie, semintele de chimen, praful curry, piperul si mesteca usor pana se inmoaie ceapa.
  • Adauga puiul, zaharul, faina si apoi supa cu laptele de nuca de cocos si amesteca pana fierbe si se ingroasa.
  • Serveste cu orez basmati.

Pofta buna!

Sa stii ca miroase deosebit, daca te obisnuiesti, si e ffff gustoasa. 🙂