Inghetata cu dragoste

Vara asta au fost la inaltime capsunile. Am mancat pana m-am saturat si m-am bucurat din tot sufletul ca sunt asa multe si asa accesibile. In fiecare zi aveam pregatit bolul cu capsuni proaspete pe care am ales sa le consum cand cu zahar, cand fara zahar. Mi-am delectat palipelele gustative cu asa delicatese cum sunt capsunile si o voi face in fiecare an. Sa fie caspuni! Romanesti, de preferat!

Cum au fost atat de multe, mi-am zis de ce nu, sa ma apuc sa fac ceva cu ele. Nu gem, din pacate, pentru ca am inca din anii trecuti. Mananc mai rar gem si nu are rost sa ma umplu de borcane, doar asa, de dragul de a le vedea pe raft. Prefer sa mananc ce am si cand aproape se termina, sa incep sa fac proaspat. Ar fi ideal sa fac cate putin din fiecare fructa de vara si toamna dar nu am dispozitia necesara. Cine stie, poate de la anul voi incepe. Never say never.

Revenind la capsuni, am decis ca sunt prea multe. Da, domnule, sunt prea multe acum! 😉 Si m-am cam plictisit sa le consum asa proaspete. Ce-ar fi daca as face o prajitura sau inghetata cu ele. Si uite-asa am inceput sa caut in retele mele adunate de-a lungul timpului. Si ce crezi? Am gasit parfe cu capsuni si coacaze, pe o foaie decupata dintr-o revista. E decupata la limita si nu apare numele revistei si nici data cand a aparut, asa ca daca cineva se sesizeaza, rog sa imi lase un comentariu, mesaj, cum doreste si fac rectificarea. Am decis deci sa fac un parfe cu capsuni, sa am in congelator toata vara si cand mi-o fi pofta de inghetata sa nu cumpar ceva facut din prafuri si mai stiu eu ce, ci sa mananc the real thing, facut de mana mea. Am dublat cantitatea, ca sa am muuuuulta si sa nu fac prea des. Voi pune aici reteta originala, cu comentarii bine-nteles, pe care te rog sa le ignori daca nu sunt asa savuroase. Te indemn din tot sufletul sa faci asa ceva pentru ca este absolut delicioasa, nici nu ti-ai inchipui ca o inghetata de casa poate fi asa de minunata si de fina si de aromata. E ceva de lux, dupa mine, dar te las singur/a sa apreciezi daca am sau nu dreptate. Si nu dureaza chiar asa de mult. Nu uita sa faci loc in congelator

 Parfe cu capsuni si coacaze

6 portii

Ingrediente:

• 150 g zahar (poti folosi un inlocuitor de zahar natural, cum ar fi fructoza, zaharul din stevie sau trestie de zahar sau ce altceva crezi ca ar merge – daca nu vrei asa dulce, pentru ca iese destul de dulce, poti pune mai putin, cca 100 g, nu e nici o pierdere)

• 3 galbenusuri

• 150 ml lapte

• 1 pliculet zahar vanilat (sau zahar vanilat de casa sau pur si simplu sari peste zahar si pune doar vanilie, esenta sau pastaia de vanilie)

• 1 pahar de capsuni  (pare putin, eu as merge pe cantitatea dubla sau tripla, imi place sa le vad si sa le gust in inghetata, nu sa le caut)

• 1 pahar de coacaze (am omis pentru ca nu am gasit la piata)

• 500 g frisca (eu fac frisca de casa din smantana grasa pe care o bat pana se face frisca. Am fost la Cora si am luat smantana de 30% grasime. Daca stii pe cineva de incredere de la tara, e si mai bine. Oricum, nu lua frisca lichida de la supermarket, pune mana si fa-o tu din smanatana. Daca te grabesti sau nu ajungi, sau din orice alte motive, fa-o asa, treaca de la mine.)

Preparare:

• Se freaca galbenusurile cu zaharul si zaharul vanilat, se adauga treptat laptele si se pune la fiert in bain-marie, batand cu telul fara intrerupere, pana se ingroasa. Daca vrei sa pui pastaia de vanilie, fa-o in bain-marie si incearca s-o ocolesti cumva cu telul, apoi la final de tot, o poti scoate. Si sa stii ca se ingroasa, se face o crema de vanilie minunata si aromata, de iti pare rau ca trebuie s-o adaugi apoi in frisca. Iti vine s-o mananci cu degetele. Se lasa la racit.
• Se incorporeaza treptat frisca si fructele zdrobite, se toarna in tavite tapetate cu folie de aluminiu sau alimentara si se pune la congelator cat e nevoie. Eu am ales sa pun continutul in cutii de plastic pentru mancare sau de la alte inghetate, fara nici o folie. Am invatat si din greseli: ca trebuie zdrobite bine fructele. Eu am ales sa o fac mai superficial si chiar sa pastrez mai mult de jumatate din ele intregi. Imi ziceam ca vor arata frumos atunci cand voi taia inghetata si vor avea un gust bun. Da de unde! M-am trezit ca se facusera bocna de inghetate ce erau, nu le mai puteam taia de nici un fel si s-a dus minunatia mea de design. A trebuit sa le culeg asa intregi si aratoase cum erau si sa le las sa se inmoaie, altfel nici nu puteam musca din ele. Deci, zdrobeste-le bine.
• Parfe-ul se serveste decorat cu fructe proaspete si sos de coacaze. Iti vei dori sa repeti experienta si cu alte fructe.

Pofta buna!

Cand viata iti da cacao, fa-ti o ciocolata

Greu de atins si de inteles asta, dar se poate. Cum zic unii, viata nu este nici rea, nici buna, ea doar este. Dar pana sa ajung sa inteleg asta, am avut parte de cacao 😉 si de lamai, ca sa parafrazez si expresia de la care de fapt am avut inspiratie: “Daca viata iti da lamai, fa-ti o limonada”. Ma bucur de ce am si incerc sa merg mai departe. Ok, sunt si suparata, foarte suparata dar ce rezolv? Asa cum un copil nu invata sa mearga pana nu cade de mii de ori, asa si eu si altii, cad si voi mai cadea. Face parte din viata si stiu ca mai devreme sau mai tarziu, adica maine, peste doua zile, peste cateva luni, peste un an, doi, trei, voi vedea ca este ceva bun in caderile astea si apare limonada, fie prin transformarea situatiei fie prin transformarea mea intr-o persoana mai puternica. Important e ca stiu ca va fi mai bine, la mine limonada e acolo, virtuala. Si va fi si adevarata. Trebuie doar sa am putere sa trec prin tot ce inseamna viata. A naibii limonada, nu mai apare o data. 😛

Pana la limonada, am avut si niste cacao. Si cum sunt maaaare amatoare de ciocolata amara, cat mai amara (sa echilibrez situatia, si pe dinafara si pe dinauntru), am avut intr-o zi pofta de ea. Eu nu mananc multe dulciuri, dupa cum vezi, dar le apreciez pe cele care imi plac. Am pofta de ciocolata mai ales in anotimpurile reci, vara nu prea consum pentru ca apar fructele si imi satisfac nevoia de dulce foarte bine. Cum ziceam, am avut pofta dar nu aveam chef sa ies sa imi cumpar. Mi-am propus deodata sa fac ciocolata amara de casa. Mi-am zis ca daca ciocolata cu lapte se face in casa, trebuie sa fie o reteta si pentru cea amara. Asa ca m-am uitat pe atotstiutorul Google si am gasit pe Wellness mama o reteta minunata si usoara. Atata de usoara ca o tin minte si o spun oricui vrea sa o auda. Ca de obicei, sunt ffffff incantata de ceva ce imi place. Si imi place sa ma minunez si sa imi spun cum de nu am stiut sau nu am facut asta mai devreme! E atat de usoara si gustoasa, doamne, ti se topeste printre degete, atesta la asta colegii de la cursurile de canto, prietenii mei, proful de canto si cine o mai avea ocazia si norocul si onoarea sa se delecteze cu asa ceva. Mi-a crescut nasul acum. :))

Voi scrie acum reteta imbunatatita, deoarece cea in limba engleza mi se pare ca e cam putina. Sa muncesti atata sa faci asa o ciocolata de o calitate exceptionala in cantitate asa mica, mi se pare pacat capital. Cum sa faci doar atata? Ciocolata? Pai numai cand te uiti la ea, o mananci cu ochii, iar daca mai ai si copii, saracutii. Ciocolata e ca iubirea, se imparte si cu cat e mai multa, cu atat e mai bine. Nu mai zic ca e facuta din inima, e foarte eco si bio si naturala si fara alte adaosuri si tot ce vrei. Partea cu munca am exagerat-o, se face asa usor si repede, nu iti vine sa crezi. Iata deci ciocolata mea amara de casa. Minunata, delicioasa, fina, deosebita, daca nu satisface si pe cel mai fitos mancator de ciocolata, sa nu imi zici mie Elena.

Ciocolata amara de casa

Portii: fara numar 😉

Ingrediente:

• 2 cani/ 500 g unt de cacao (sau de cocos – cu acesta va avea o textura mai moale)
• 2 cani/ 500 g cacao (sau praf de roscove, pentru cei care au alergie la cacao sau posibilitati mai reduse uneori)
• 1 cana/ 250 g miere (sau mai putin, pentru un gust mai amarui; se poate folosi si zahar din trestie de zahar sau alt inlocuitor natural, dupa preferinta)
• vanilie sau alte arome, dupa gust
• seminte sau fructe confiate, sare, boia sau alte minunatii care merg la ciocolata (optional)

Preparare:

• Topeste untul de cacao sau cocos la bain-marie, intr-un bol sau intr-o craticioara. Daca folosesti miere sau zahar, adauga sa se topeasca impreuna. Pentru cei care nu suporta aroma de cocos, va spun ca untul de cocos nu are o aroma puternica si nu se simte in ciocolata. Eu am testat asta pe prietena mea Georgiana, care nu suporta nuca de cocos si a fost incantata. Dar acum, de gustibus.
• Cand s-a topit, ia-l de pe foc si pune peste el cacao sau praf de roscove sau combinat, dupa cum vrei, dar trece-l printr-o sita inainte pentru a evita formarea de cocoloase in ciocolata. Adauga si restul de ingrediente.
• Amesteca bine pentru a se uniformiza frumos si a rezulta o ciocolata fina. Ai grija sa nu cada nici o picatura de apa peste ea, pentru ca se face fainoasa.
• Rastoarn-o intr-o tava (eu folosesc tava de cuptor, e perfecta) in care ai pus si o foaie de copt, pentru ca se desprinde foarte usor apoi, dupa ce se intareste si scapi si de spalat mult. Mai poti folosi forme de silicon mari sau mici, pentru copt sau pentru gheata din care vor rezulta diverse forme simpatice de bomboane de ciocolata, toate pentru tine si cei dragi tie. Tot acum poti orna ciocolata cu ceva, dupa preferinte.
• Reteta de pe net spune ca poti lasa sa se intareasca la temperatura camerei (atunci cand folosesti unt de cacao) dar eu prefer varianta rapida, la frigider (nu e nevoie sa pui la congelator) si in cateva ore ai o ciocolata tare si aromata, s-o mananci nu alta. Nu inca, totusi.
• Se portioneaza cu cutitul sau se scoate din formele de silicon si se impatureste fiecare bucata in staniol sau folie de aluminiu. Trebuie sa lucrezi repede pentru ca se topeste pe degete, mai ales cea facuta cu unt de cocos dar ce conteaza apoi, ai ce linge. Se pune apoi la frigider si cand nu te vede nimeni, se fura cate o bucata. Daca cumva se intreaba cine a mancat toata ciocolata, se da vina pe ursuletul de plus. Ar fi bine sa ai unul in casa sa te scape. 😉 Daca nu, mai exista fantome, monstri, jucarii, copii, mamici, tati, bunici si de ce nu, musafiri.

Pofta buna!

 

Panem nostrum cotidianum II

De mult vreau sa scriu reteta aceasta. Mi se pare atat de modesta, umila chiar. Dar tocmai acesta e farmecul ei. Din painea noastra cea de toate zilele se poate face un desert minunat, la care nu m-as fi gandit niciodata. E un desert specific englezesc, pe care l-am descoperit la Londra si care mi-a placut foarte mult. In cazul in care ai in casa doar paine si ceva oua si lapte, adica strictul necesar, poti sa te bucuri de un desert foarte delicios, cum nici nu ti-ai inchipui ca poate fi, avand in vedere ingredientele. De curiozitate am incercat mai multe variatii si am descoperit ca poti face desertul mai bogat sau mai simplu, dupa posibilitati. De aceeasi data, el ramane la fel de gustos. Si simpu de preparat. Mai tii minte cum se face varianta rapida a pizzei de casa, cu felii de paine? Ei, asa e si cu desertul acesta. Rapid. Si bun. Pentru blog, am ales o varianta mai bogata in ingrediente si mai pretentioasa cumva, pe care nu am incercat-o dar stiu ca este delicioasa. Reteta este din revista ” The Lady”, din 30 noiembrie 2004. Pentru cine nu are toate ingredientele, voi mentiona cu ce se mai pot inlocui, dupa placerea si gustul fiecaruia. In bucatarie, ca in orice de fapt, e musai sa improvizezi. Totul e sa vina din inima, ca mancarea se gaseste cine s-o manance, dar daca e gustoasa si e facuta din inima, nu are cum sa nu fie apreciata. Vorbesc din proprie experienta, cand am facut niste clatite, amarate, ca vai de ele, saracele, cel putin mie asa mi s-au parut. Faceam comparatie cu clatitele pe care le fac de obicei, ca la carte, si care sunt mi-nu-na-te si foar-te a-pre-ci-a-te. Dar ele s-au dovedit cele mai bune clatite din lume pentru le-am facut cu dragoste si asa, simple, au fost cele mai apreciate.

Budinca din paine si unt cu ciocolata

4 portii

Ingrediente:

• 400 ml smantana grasa (poti inlocui smantana cu lapte)
• 200 ml lichior Baileys Irish Cream (si fara asta se poate sau, daca ai in casa, orice alt lichior crema cred ca ar merge)
• 200 g zahar pudra (daca nu vrei zahar, mergi pe orice alt indulcitor natural care iti place)
• 2 pastai de vanilie, taiate de-a lungul (merge foarte bine 1 plic de zahar vanilat sau 2, pentru mai multa aroma)
• 6 galbenusuri oua (fara acestea cred ca se poate)
• 6 oua (fara acestea NU se poate)
• 10 felii de briosa de cca 1 cm grosime (vorbesc de briosa aceea mare, ca o paine, si dulceaga. Daca nu ai, 10 felii mari de paine sunt de fapt ingredientul originar. Si 10 felii de cozonac merg foarte bine, vorba Mariei Antoaneta, daca nu ai paine, mananci cozonac)
• 200 g ciocolata amara de cel putin 70 % cacao, tocata (evident ca se poate fara, dar daca ai putina ciocolata de calitate, rasfata-te)

Preparare:

• Pune lichiorul, vanilia, zaharul si smantana intr-un vas la foc mic si amesteca pana se topeste zaharul. Scoate de pe foc si lasa sa se raceasca. Indeparteaza si pastaile de vanilie, daca ai folosit asa ceva.
• Incalzeste cuptorul la 140°C, 275°F, sau nr.  1 la cuptor. Unge cu unt sau ulei o tava mai adanca de cca 1,2-2 litri (2-3 pints). Cu robotul de bucatarie bate ouale intregi si galbenusurile impreuna apoi varsa in ele si amestecul cu smantana. Bate-le iar sa se amestece bine. Pune in tava feliile de paine sau briosa taiate pe diagonala, cumva sa fie una peste alta si nu un strat foarte nivelat. Scurge peste ele amestecul de mai inainte si lasa-le 10 minute sa se patrunda bine.
• Topeste ciocolata la bain-marie sau la cuptorul cu microunde. Rastoarna TOATA ciocolata peste felii (stiu ca eu as gusta cu lingurita si la final as sterge cu degetul orice urma de ciocolata, lingandu-l apoi ). Pune tava astfel pregatita intr-un alt vas mai mare, plin pana la jumatate cu apa calda si apoi totul la cuptor, pentru cca 50 de minute.

Pofta buna!

Povestea tartei de lamaie

Tip: daca nu iti plac povestile, treci direct la reteta, mai jos….mult mai jos.

Nu stiu cat de popular este acest desert la noi, dar este racoros si cu un gust special, un fel de sweet and sour pie. Merge in orice anotimp dar vara are o savoare deosebita. Si nu uita, contine multa vitamina C. Tick all the boxes, right? May be, may be not. Imi amintesc eu cand am auzit prima data de acest desert, ma gandeam, cine face asa ceva si cum ar fi la gust? E ceva de capul lui sau e o alta ciudatenie englezeasca? Ei bine, dupa mine, a fost initial o ciudatenie, pentru ca nu numai ca nu mancasem asa ceva pana atunci dar nici nu stiam  cum se gateste si apoi, ce e cornflour? Hm… ar fi amidonul sau faina de porumb, got it? Bun, ca am stabilit asta, cu toate ca am mai adaugat retete care contin minunatia, sa trec mai departe. In rest cam aveam pe toate in bucatarie. Si am facut placinta. Nu numai ca mi-a placut dar am repetat-o de atunci de cateva ori. Imi pare rau ca nu am poze, stiu ca tot spun ca o sa fac dar toate la timpul lor. Daca poti sa iti imaginezi placinta fara poze, atunci meriti doua portii. Este un exercitiu ‘intelectual’ care nu e usor pentru oricine si necesita o anumita indemanare si talent. Sa ai efectiv imaginea in capul tau e mare lucru, cu tot cu culoare, aspect, chiar miros. Si apoi s-o compari cu realitatea, daca exista… Gandeste-te numai putin (fac o paranteza aici), cand eram mica, citeam multe carti cu povesti din care efectiv lipseau imaginile, abia daca aveau 2-3 imagini, cat se te ghideze cu personajele si actiunea, restul era povestea. Asa erau multe carti atunci si am mai citit undeva ca nu era o idee rea deloc. Mintea omeneasca este foarte puternica si merita o asemenea incercare, poate mult mai mult decat stim noi. Si de ce sa nu ne ridicam cat de cat la nivelul ei? Deci, pana la urma, fac un maare bine neadaugand poze. Joking. Vor fi si poze atunci cand am, dar pana atunci, pune-ti mintea la contributie si citeste. Povestea unei retete de tarta cu un fruct mai neobisnuit: lamaia. Poveste adaptata dupa ” Lemon Meringue Pie – Original card from Delicious Meals Made Easy”. Sa incep, asadar…

A fost o data ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti, a fost o data

Spiritul TARTEI DE LAMAIE. Stia din experienta ca dureaza vreo 20 de minute ca sa fie preparata si 40 de minute ca sa coaca la cuptor, dar pana la asta mai este cale luunga. Sa ne-ajunga. Tarta noastra sedea impartita pe bucati in camara pentru ca vezi tu, inca nu era facuta dar visa sa se adune din diferite ingrediente si sa devina o tarta adevarata. Pentru asta avea nevoie de o gospodina indemanatica si buna bucatareasa care sa adune cu grija ingredientele si multa voie buna. De pe rafturile camarii, bucatareasa noastra a adunat:

225 g de biscuiti digestivi pe care i-a zdrobit (daca nu exista in camara asa ceva, exista cu siguranta orice alt fel de biscuiti, important e sa fie proaspeti pana la urma) si 50 g unt, topit (unt gras, gras si bun)pentru blat. Putea alege sa faca si cu aluat fraged blatul insa s-a hotarat la biscutii digestivi, pentru ca era mai rapid;

sucul a trei lamai stoarse bine si coaja lor, 4 linguri de amidon de porumb (sau faina de porumb sau faina de grau in cele din urma), 50 g zahar si 3 galbenusuri pentru umplutura;

si 3 albusuri, inca 100 g zahar si 3/4 lingurita de esenta de vanilie pentru bezea.

Pentru ca sa faca placinta, gospodina a incalzit dinainte cuptorul  la 170 °C/ 325°F, nr 3 pentru cuptorul cu gaz. Isi luase toate precautiile pentru a fi in regula pentru orice fel de cuptor ce s-ar fi aflat in bucatarie. Povestea noastra e bine sa fie aplicabila la multe bucatarii iar gospodina din poveste este una foarte atenta. Ca nu se stie cine o citeste si are cuptor cu gaz si apoi isi zice: Dar bine , eu la ce temperatura incalzesc cuptorul? Asa ca gospodina s-a gandit sa faca treaba complet. Revenind, a pus apoi biscuitii zdrobiti intr-un bol si peste ei a adaugat untul topit. Cu o lingura de lemn a amestecat bine ingredientele si a pus blatul astfel format intr-o farfurie speciala de tarta cu diametrul de 23 de cm. Exact, 23, nici mai mare , nici mai mica. De ce? Pentru ca asa stia si spiritul tartei ca trebuie.

Pentru umplutura a amestecat bine zeama de lamaie, coaja de lamaie si faina de porumb intr-un bol mare. Ce arome au invadat bucataria! In acel moment au intrat in bucatarie copiii, dupa miros. Dar cum inca nu terminase treaba, gospodina i-a trimis afara sa se joace. A fiert 450 ml de apa si a adaugat destula in bol apoi, ca sa faca omogenizeze bine compozitia.

A pus-o apoi intr-un vas pe foc si a amestecat la foc mic, continuu, pana s-a ingrosat. A adaugat si zaharul, a lasat sa se raceasca putin, apoi a adaugat galbenusurile si a amestecat iar sa se omogenizeze, dupa care a rasturnat totul in farfuria de tarta.

Cand totul a fost gata, gospodina noastra s-a apucat sa faca bezeaua, o alta delicatesa. Pentru asta, a batut bine albusurile intr-un alt bol mare si apoi a adaugat treptat zaharul, cam doua treimi din el, amestecand cu mixerul bine. Restul de zahar si esenta de vanilie le-a amestecat cu miscari circulare in bezea. Apoi cu mare grja a intins bezeaua peste tarta, stiind ca prin coacere, ea se va mai strange asa ca a acoperit bine marginile. A facut modele cu dosul unei linguri si a pus-o la cuptor sa se coaca cca 40 de minute.

Apoi a lasat-o sa se raceasca si a servit-o imediat cu familia, la desert. Tarta cu lamaie a fost foarte fericita, a ajuns sa fie intregita din elemente separate. Ce isi putea dori mai mult, decat sa fie savurata la masa. Poftim la masa! Atat de savuroasa a fost ca nu a ramas o faramita din ea. Iar gospodina a fost si ea multumita.

Si-am incalecat pe-o sea si v-am spus povestea asa.

Sfarsit

PS: recitind postarea, mai tarziu, e drept (cam prin 2020 ca mi s-a facut pofta de tarta asta) mi-am dat seama ca ea, ca poveste, e ok, insa daca vrea cineva sa o faca, si crede-ma, chiar merita facuta, e greu de urmarit reteta. Asa ca revin si daca ai avut rabdare si placere sa citesti pana jos, vei da peste reteta ordonata si usor de urmarit.

Tarta de lamaie

Preparare: 20 min plus racire     Timp gatit: 40 min

8 portii

Ingrediente:

• 225 g (8 oz) biscuiti digestivi, zdrobiti
• 50 g (2 oz)  unt, topit
• sucul si coaja de la 3 lamai mari
• 4 linguri amidon porumb sau faina daca nu ai amidon
• 50 g (2 oz) zahar caster (sau zahar pudra, ca inlocuitor)
• 3 galbenusuri
• 3 albusuri
• 100 (4 oz) zahar caster
• 1/4 lingurita esenta de vanilie

Preparare:

• Incalzeste cuptorul la 170 °C/ 325 °F/ gas 3. Pune biscuitii intr-un bol. Adauga untul topit si amesteca bine cu o lingura de lemn. Intr-o tava de tarta de circa 23 cm diametru, sau in orice alta tava de marime asemanatoare, pune amestecul acesta si apasa ca sa formezi baza pentru tarta.
• Pentru umplutura, amesteca intr-un alt bol maricel sucul, coaja de lamaie si amidonul. Fierbe 450 ml apa si toarna din ea cat sa obtii o pasta usor moale.
• Transfera pasta intr-o cratita si pune-o la foc mic, amestecand continuu pana se ingroasa. Adauga zaharul caster. Lasa sa se raceasca un pic si adauga galbenusurile. Rastoarna compozitia peste biscuiti.
• Pentru bezea, bate intr-un vas albusurile pana se formeaza varfuri moi. Adauga 2-3 din zaharul caster, cate putin, sa formeze o bezea mai tare. Pune si restul de zahar si esenta de vanilie, amestecand cu miscari circulare, ca sa ramana aerata.
• Intinde bezeaua peste compozitie si modeleaz-o frumos cu dosul unei linguri. Coace tarta in cuptor pentru cca 40 minutes sau pana se rumeneste usor. Lasa la racit la temperatura camerei si apoi in frigider. Macar 1 ora in frigider. Apoi o poti consuma.

Pofta buna!

Checul finei mele

Cand ma gandesc la fina mea de la Bucuresti, fina Vanghea, intotdeauna zambesc. Este o tipa tare de tot. Apreciez la ea ca e sincera si directa. Ea nu se ascunde. What you see is what you get! Ea recunoaste cu nonsalanta  ca nu e o buna bucatareasa. Stie sa faca doar anumite mancaruri, dar cele pe care le face ii ies nemaipomenit. Ca si checul acesta. Este cel mai bun chec pe care l-am mancat vreodata si este checul ei. Normal ca i-am cerut retea, ce credeai? Ca las asa bunatate nescrisa? Nici nu te gandi. Ii dedic ei aceasta reteta nu pentru ca e a ei, dar si pentru ca tin la ea. Si mai ales, de cate ori ma duc pe la ea, il gasesc. Si il mananc intotdeauna. Pot refuza mancaruri dar deserturi, never. Well, never say never. Dar las loc in stomac sa incapa si checul asta delicios atunci cand mi-l pune in fata.

Iata deci minunatia de chec care ii iese perfect finei mele si pe care eu l-am tot facut de multe ori. Imi place asa de mult ca sincer, nici nu ma mai interseaza altul. Asta e cel mai bun si te invit sa il faci si tu, cand doresti.

Checul finei Vanghea

Ingrediente:

• 10 oua
• 2 cani faina
• 2 cani zahar
• 10 linguri ulei
• 1 – 2 cani nuci pisate
• cacao
• zahar vanilat
• alte esente dupa gust si imaginatie
• unt
• miere
• nuca de cocos/ zahar pudra

Preparare:

• Separa albusurile de galbenusuri.
• Intr-un bol mare bate albusurile spuma cu zaharul pana se face bezea.
• Bate separat in alt bol mai mic galbenusurile cu uleiul.
• Toarna galbenusurile batute in bezea si incorporeaza cu miscari circulare.
• Adauga treptat prin sita o cana de faina si incorporeaza tot prin miscari circulare.
• Separa o parte din aluatul format intr-un bol si amesteca cu cacao, nu prea multa, deoarece devine mai greu decat aluatul fara cacao si se duce la fundul checului ca prostanacul.
• Adauga treptat si cealalta cana de faina cernuta  in aluatul alb si incorporeaza prin miscari circulare. De ce? Ca sa ramana aerat si pufos aluatul.
• Unge doua tavi de chec cu unt. Eu am descoperit o varianta simpla. Pun in cele doua tavi hartie de copt si torn direct checul, chiar fara sa ung cu nimic. E asa de placut apoi doar sa desprind hartia si sa spal usor si repede tavile. Cred ca stii ca urasc sa spal vase. As face orice, sau aproape orice sa scap de corvoada asta. Joking. 😉
• Toarna aluatul alb apoi cel cu cacao in tavi, amesteca-le usor pentru a capata un aspect marmorat.
• Pune tavile in cuptorul incins la 170°C si lasa-le pana se coc, cca o ora. Verifica cu un cutit sau o andrea (mai stii ce sunt acestea? :)) ) daca s-a copt continutul si apoi scoate tavile.
• Unge checul cu miere si presara nuca de cocos sau pudreaza doar cu zahar pudra.

Pofta buna!