Azi am verificat cutia postala, dupa mai multe zile, pentru ca imi zic, lasa sa se mai adune. Si ce am gasit? Printre hartii si fluturasi cu care deja m-am obisnuit, am dat de o carte postala, o vedere, cum ii mai zic eu. Stiam ca trebuie s-o primesc, Krasimira nu a putut tine secretul. Chiar eram curioasa initial, pentru ca imi ceruse adresa. Si adresa de mult nu se mai cere. Imi zisese ca voi primi ceva, dar alte amanunte nu si ma gandeam ca o fi vre-un pachet. Nu am intrebat, pentru ca nu se cade. Apoi, cateva zile mai tarziu ma intreaba daca am verificat cutia postala si se desconspira ca mi-a trimis o vedere. M-am simtit asa de bine cand mi-a zis si mi-a rascolit amintirile.
A fost intr-o zona mirifica din Muntii Apuseni si in satul Mandra, pentru cine dorea, se puteau achizitiona si trimite cu timbru oriunde in tara, carti postale. A facut asta cand era mica, demult, asa ca nu a ratat ocazia sa reinvie un obicei uitat dar atat de frumos. A fost un gest deosebit ca s-a gandit sa imi trimita. Ca stiu ca nu se trimite la oricine, de obicei te gandesti la cineva drag. Mi-a facut o surpriza mi-nu-na-ta! 💗
Asa mi-am amintit ca faceam si eu, cand plecam in tabere. Bine, in acele vremuri, cam toata lumea avea acest obicei. Alta cale de a arata pe unde ai calatorit nu era. Pozele se faceau cu fotografi ambulanti in zonele turistice, erau ceva special si dura un pic pana iti ajungeau in mana. Mai aveai cartile postale. Era o placere deosebita sa le aleg si apoi sa cumpar timbre. Uneori, mai rar, aveau deja timbre preplatite. Trebuia sa ma gandesc la cine trimit si mai ales sa am carnetelul cu adrese. Bunicii erau intotdeauna pe lista, cativa prieteni din acele timpuri si cate vreo profesoara draga, la care trimiteam pe adresa scolii. Cum zicea si Krasimira, trimiteam si apoi urmaream sa vedem daca ajunge inaintea noastra/mea sau in acelasi timp cu noi/mine sau dupa noi/mine. Apoi a trecut timpul si am incetat sa mai trimit vederi insa am si acum o colectie deosebita si numeroasa acasa. Pentru ca aveam obiceiul sa iau si pentru mine, sa am amintire. Plus ca toate vederile primite le-am pastrat.
Acum am devenit nostalgica si ce crezi, mi-a deschis apetitul. Mi-am propus ca de acum incolo sa reincep sa fac asta si sper doar ca cei care le vor primi sa se bucure la fel de mult cum m-am bucurat si eu acum. Un telefon audio sau video, poze facute cu telefonul nu sunt ceva palpabil. Insa o vedere va ramane acolo, pitita intr-o carte, printre filele inimii. Cu cateva cuvinte scrise pentru cineva special. O amintire frumoasa dintr-un loc frumos, de la cineva care te are aproape. Tu pe unde te vei duce anul acesta si cui vei trimite o carte postala?
Elena G
Sweet Nothings 