Ce cauti tu in viata mea?

Si aceasta e o intrebare buna! Eu nu stiu ce cauti, trebuie sa imi spui. Nu ghicesc gandurile omului, care oricum sunt atat de schimbatoare… Sunt surprinsa cateodata de ce aud. Si mai ales sunt surprinsa exact cand nu am asteptari. Si de la cine nu am asteptari. In viata mea, ca de altfel a tuturor, oamenii vin si pleaca. Unii raman. Permanent. Altii raman doar o vara, o adiere, un tril de privighetoare. Cat simt si doresc. Ma intristez cand cineva la care tin alege sa plece din viata mea insa nu pot tine cu forta pe nimeni. Ar insemna sa ii anulez demnitatea de om si libertatea daruita de sus pentru a-l manipula ca sa ramana. Si cand fortez ceva nu iese bine, am vazut pe propria mea piele. Si nu mai vreau. Ma bucur cand cineva alege, folosind liberul arbitru, sa ramana. Mai ramane sa vad daca si eu accept. Nu intotdeauna persoana care alege sa ramana este potrivita sau eu sunt potrivita pentru ce isi doreste acea persoana. It’s a two-way street always. Timpul si faptele decid.

Altii pleaca. Apoi revin. De ce? Uneori ca sa stea. Din proprie initiativa. Alteori ca sa invat eu o lectie. Sa vad cu adevarat ca acea persoana e sau nu potrivita. Si astfel sa nu imi mai deschid inima cu o naivitate copilareasca, crezand ca s-a schimbat. Sau sa se echilibreze ceva, o nedreptate sau o greseala voita/ nevoita din partea mea sau a celuilalt/ celeilalte. Insa m-am vazut in fata unor repetitii uneori la ani lumina distanta. Deja-vu. Iar cand cineva a tot disparut si reaparut in viata mea, asa, ca eclipsa de soare/luna, a trebuit la un moment dat sa stau sa ma gandesc bine de ce se intampla asta. Presupun ca nu este hotarat/a sa ramana. Insa nehotararea aceasta ma face sa ma simt ca si cum nu as conta. In fond, daca esti cu adevarat important/a pentru cineva nu s-ar juca cu sufletul tau ca si cu o minge de ping-pong. Am invatat sa inchid usa. Nu pot hotari in locul cuiva si nici nu educ pe nimeni. Pot da explicatiile cele mai pertinente din lume, insa daca nu asculta cu inima, va face la fel. Asa ca invat sa tac. Tac. Tac.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

PS: daca tot apari in viata mea si intentionezi sa ramai, apreciez foarte mult si ma straduiesc sa raspund prin bunatate, intelegere, loialitate, onestitate, stabilitate, consecventa, you name it. All the ingredients that make a good relationship/ friendship work. And make a life worth living. A life full of happiness and love. A simple life. Posibil sa nu ti le zic direct insa chiar asta imi doresc. Si vreau reciprocitate, altfel, esti liber/a sa pleci. Si sa nu te mai intorci.

Elena G

Ce caut eu in viata mea?

Hristos a Inviat!

Cand am vazut acest film am plans. Si de ieri mi-am propus sa il postez aici si mi-am facut si textul in cap cand m-am culcat. Evident ca, acum, nu mai e acelasi text insa sper sa pot scrie ce simt.

El insumeaza tot ceea ce a ajuns sa imi placa mie la viata. De cand cu nebunia aceasta si de mai mult timp cu dorinta de a avea o viata simpla, chiar asa mi-ar placea sa traiesc. Am avut candva ocazia sa aleg o viata asemanatoare si mi-a fost frica. Plus ca imi doream ce isi doreste orice fata la vremea aceea, cariera, bani, conditii, aglomeratie, evenimente, o viata de oras plina. Nimeni nu e pregatit pentru schimbari imediate si radicale si ca si ei, si eu sunt nascuta la oras, am locuit la bloc si conditiile pe care le ofera orasul sunt superioare din anumite puncte de vedere, fata de o viata simpla. Si e greu sa fac pasul, foarte greu. Exista regrete si o inteleg foarte bine pe Cristina din reportaj. Insa cu rugaciunea inimii si cu intelegere se poate trece. Ei ambii au facut un sacrificiu si nu l-au facut imediat. Au stat cativa ani intr-o viata moderna. Nu e usor pentru nimeni. Insa stau si ma gandesc ca ei acum in continuare aud pasarile, adierea vantului, susurul izvorului, inspira un aer mai curat poate ca intr-o sala de operatii, ies din casa, stau in soare, mananca natural si au parte de multe alte bogatii interioare decat multi altii.

Ei sunt exemplu ca se poate daca iti doresti cu adevarat si daca exista si reciprocitate si intelegere. Si acest film este inca o pledoarie pentru o viata simpla si linistita. Evident pentru cine isi doreste asa ceva. Ca nu e pentru toata lumea acest stil de viata. Si e ok si asa.

Insa numai privind si ascultand acest film, coboara asa o stare de liniste peste mine. Sper sa aiba acest efect si pentru tine, cel/ cea care il urmaresti. Sa fie o oaza de aer proaspat si bunatate in aceasta lume nebuna.

PS: Titlul o parafrazeaza pe Cristina din reportaj care la randul ei il parafrazeaza pe Florin Chilian. Dar e geniala intrebarea.

Elena G