Pita armaneasca

Hello everyone! Bine te-am regasit! In sfarsit ma adun sa scriu al doilea post pe anul acesta nou-nout. M-am gandit mult la multe si la ce sa scriu, si daca sa mai scriu dar uite ca tot apare ceva frumos si parca e pacat. Oricum, se pare ca orice as face, tot eu sunt “divina”, asa ca tot inainte. Scriu.

Azi vreau sa aduc in fata o reteta noua si ganduri noi. Reteta am primit-o chiar in prima zi a anului nou, cand am fost invitata la una din finele mele, Magda si mama ei m-a servit cu o placinta delicioasa, incat bine-nteles ca i-am cerut reteta. Culmea, sunt si ruda cu fina mea, ca de, se adevereste cum zic eu de obicei: noi aromanii suntem rude intre noi. E o vorba doar de-a mea, nu e adevarata tot timpul dar daca intrebi s-ar putea sa descoperi surprize. Depinde de surpriza, asa ca alegi, ca sa nu zici dupa aceea ca nu iti place raspunsul. Eu intreb de obicei, din obisnuinta, nu de alta dar mai descopar rude noi. Nu ca nu as avea destule dar unde sunt atatea, mai incap si altele. 😉 (Fac o paranteza si legat de placinta, daca vrei o varianta mai usoara, in caz ca nu ai timp, dispozitie, etc, te trimit la reteta de placinta a mamei, care e la fel de buna. Doar e facuta de mama, nu? 😉 insa e facuta cu foi de placinta de cumparat )

Am facut recent pita (mamei finei mele), ca asa se spune in aromana la placinta si trebuie sa spun ca mi-a iesit dar nu perfect. Nu exista masuratori fixe si am facut din ochi, adica mi-am scos ochii si i-am pus in placinta. Si apoi i-am mancat si au revenit la loc asa ca acum pot sa vad si sunt martora ca a mers. 😛 Ce mai pot spune e ca acum stiu ca la a doua incercare stiu ca va iesi mai bine si uite asa ma voi perfectiona pana cand va iesi perfecta ca lui Cati. Imi trebuie doar exercitiu. Pentru prima incercare, mi-am pus sortul meu de bucatarie, rosu cu buline (ador bulinele dar nu chiar peste tot, doar ca imi plac), am scos ingredientele pe masa, sa le am la indemana pe toate si am inceput.

Pita armaneasca sau pita di veardza (culeasa de la Cati Gagu, mama finei Magda)

Portii: nenumarate, cat o tava de cuptor. 

Ingrediente:

• 500 g faina
• cca 100-150 ml apa
• un varf de cutit sare (nu ciunti cutitul, stii la ce ma refer ;)) )
• cca 3-4 linguri ulei
• cca 4-6 linguri untura (de casa, de preferat) sau unt gras de 80-82% grasime sau ulei
• 500-700 gr stevie, spanac sau ce mai vrei tu si in orice combinatie
• cca 500 g branza sarata (nu foarte sarata dar sa fie grasa)
• 2-3 oua batute bine (de preferat de tara, eco, free range, fericite, cum ii spui nu conteaza)

Preparare:

• Se amesteca faina cu uleiul, apa si sarea si se framanta. In afara de faina si sare, care raman fixe ca masura, restul le pui din ochi, pana se face o coca nici prea moale, nici prea tare si care se framanta pana nu se mai lipeste.
• Se imparte coca in doua parti egale. Se intinde o foaie din prima parte, nici foarte groasa, nici foarte subtire (te-ai lamurit, nu?). Se va folosi facaletul sau șțala cum se zice la aromani. De fapt șțala e doar un bat mai lung, fara manere, cum vezi ca are facaletul, ceea ce permite realizarea acelor foi mare si subtiri de placinta armaneasca. Se unge foaia cu 2-3 linguri de untura sau unt (la prima mea incercare cred ca am pus cam putina untura, nu s-a facut ca aluatul de pate cu branza, cum zic eu, dar cam asa trebuie sa arate, fara sa fie neaparat unsuroasa). Se impatureste in 3 parti si se ruleaza apoi se acopera cu folie alimentara.
• Se face la fel cu a doua parte a cocai si ambele foi astfel intinse, unse, impaturite, rulate si impachetate se pun la frigider, pentru cca o ora sau pentru o fragezire mai buna, peste noapte.
• Dupa o ora sau a doua zi, dupa preferinta si timp, se prepara umplutura. Se pune in tigaie sau ceaun stevia sau spanacul impreuna cu 1-2 cani apa si se gateste pana se inmoaie si se mai evapora apa din ea. Se strecoara. Se adauga apoi branza si ouale batute. Eu am la congelator stevie, gata preparata exact pentru o tava, pusa de mama, asa ca se poate folosi si asa.
• Se scot foile din frigider si se intind fiecare pe rand cu șțala, pe masa presarata cu un pic de faina. Pui faina si pe fiecare foaie. Eu am descoperit ca sunt perfecte pentru tava pe care o folosesc eu la placinta asa ca le intind aproximativ pe marimea ei. Foile nu trebuie sa fie perfecte pentru ca in tava le incretesti. Folosesc o tava cu masurile de 20 latime pe 35 lungime (interior) dar daca se intampla sa ai o tava un pic mai mare decat aceasta, te adaptezi. Doar sa nu fie exagerata, cativa cm in plus sunt ok dar sa nu fie prea multi totusi. Fiecare foaie se mai unge cu un strat subtire de unt/ untura/ ulei.
• Pentru a-ti usura munca, pune intai in tava o foaie de copt. Se pune apoi prima foaie cu partea unsa in sus, se adauga toata umplutura si se acopera cu cea de-a doua foaie, cu partea unsa in jos. Nu uita de marginile foilor, se impaturesc ca sa nu iasa compozitia. Se toarna un pic ulei peste aluat, pe care il poti intinde cu o pensula de uns. Pentru un gust si o aroma deosebita se poate inlocui uleiul cu unt moale in strat subtire. Sau cu untura. Se pune pita la cuptorul incins mediu sau la cca 200 °C/ 400˚F pentru cca 25-30 de minute. Nu am cuptor “intelijent” dar asta nu ma impiedica sa-mi folosesc capul si ochii si bunul simt pentru a face o mancare asa ca foloseste-le si tu.
• Se scoate atunci cand s-a rumenit un pic deasupra si se pun cateva picaturi de apa pe toata suprafata. Asta face ca aluatul de deasupra sa ramana fraged si usor de taiat si placut la muscat. Se acopera cu un prosop curat de bucatarie si eventual cu o punga de plastic sau celofan pentru a mentine umezeala inauntru si a o face mai moale. Apoi se taie cand se raceste un pic si se serveste cu iaurt. Cel putin mie asa imi place. 🙂

Pofta buna!

Azi, 27.04. 2020 am refacut reteta si iata ce mi-a iesit! Am mancat cu buna asa ca pozele cu pita taiata sunt facute in bucataria ei, ca atunci cand am facut cozonacul.