Salata de primavara

Stiu ca am tot scris despre retete mai complicate, mai speciale insa acelea nu se pot face foarte des, necesita un buget, timp, efort mai lung si nu tot timpul exista si dispozitia. Pentru ca de cele mai multe ori se gateste pentru ca trebuie si cand o faci zilnic, iti cam piere cheful sa stai mult timp in bucatarie. E munca si numai cine nu gateste decat foarte rar, nu stie ce inseamna. In timpurile de acum sa zicem ca e mai usor si mai fentezi cu ceva semi-preparat sau o mancare in oras. Sau your SO (Significant Other) intelege si apreciaza ceea ce faci si te ajuta partial sau schimba rolurile din cand in cand. Si e tare frumos asa, un echilibru si o armonie.

Insa am postat aici si retete simple care se fac repede. Azi m-am gandit sa postez reteta de salata pe care o fac cand vine primavara. E ca o gura de aer proaspat dupa o iarna plina de muraturi si alte preparate. Apar acum salata verde, ceapa verde, ridichile si doar cu aceste 3 ingrediente ai cea mai delicioasa si gustoasa salata de primavara. Poti imbogati cu leurda, untisor, usturoi verde, castravete, marar proaspat insa daca nu le ai in casa in acel moment, nu-i bai. Pe acestea trei sa le ai. Nu e greu de facut. Se poate manca simplu cu paine si branza, vinete sau zacusca pe paine pentru cine tine post, oua ochiuri, gratar de orice fel, cartofi prajiti, piure sau fierti, etc. Uite cum o fac si daca cumva nu te-a tentat pana acum, poti incerca. Nu ai nimic de pierdut. Ai de castigat vitamine si minerale proaspete si un zambet. Pentru ca aceasta salata te inveseleste. La mine are acest efect. Ea nu doar hraneste insa iti aduce si bucurie. De aceea trebuie sa iti placa foarte mult ce mananci. Si sa iti fie si foame, evident.

Salata de primavara

2 portii

Ingrediente:

• aprox. 10-12 frunze de salata verde (cat o palma de mari; daca sunt mai mici, din interiorul salatei sau alt soi mai mititel, poti mari numarul)
• 4-6 cepe verzi (numarul poate scadea in functie de gustibus si marimea lor)
• 6-8 ridichi (si aici numarul e variabil, in functie de preferinte si marimea ridichilor)
• zeama de la jumatate de lamaie sau 3-4 linguri otet (sa fie otet cat mai bun si natural) – poti scadea sau mari numarul de linguri sau poti adauga o lamaie intreaga, daca iti place mai acru sau nu
• 3-4 linguri ulei (merge cam orice ulei, eu il prefer pe cel de floarea soarelui, pentru ca asa am mancat de cand eram mica si chiar imi place foarte mult – ma straduiesc sa iau din cel presat la rece si nerafinat) – poti pune si din ochi si gusti si mai adaugi, dupa gust
• sare (de preferat sarea mai grunjoasa si fara iod, din salina sau de mare insa nu e sfarsitul lumii daca pui ce ai in casa, doar sa nu exagerezi)
• optional usturoi verde, castravete, marar, leurda (am redescoperit usturoiul de ceva timp, pentru ca inainte il mancam rar si din acela vechi, catel, nu verde si imi place acum nemaipomenit de mult, ma straduiesc sa nu lipseasca din nici o salata, il cumpar instinctiv impreuna cu ceapa, plus ca ma gandesc, ce penicilina buna e :)) )

Preparare:

• Frunzele de salata, ceapa si ridichile se spala bine cu apa rece. Se indeparteaza partea mai groasa de la frunze daca este prea dura (la salata aparuta la inceput, nu e necesar, e corcanta si gustoasa, dar cu cat trec saptamanile, spre sfarsitul primaverii, partea aceea devine mai tare si incepe sa nu prea mai imi placa si poate nici tie). Se poate taia cu cutitul daca vrei sa termini mai repede sau rupi cu mana in bucati potrivit de mari-mici. Se taie si ceapa marunt, impreuna cu frunzele. Daca  frunzele sunt vestejite sau urate, taie pana unde iti place. Indeparteaza inceputul si sfarsitul ridichilor (adica frunzele cu tulpini si radacina) si taiele in felii, semicercuri, etc.
• Pune-le pe toate intr-un castron suficient de mare ca sa nu dea pe afara atunci cand amesteci. Pune otetul sau sucul de lamaie, uleiul, sarea, amesteca bine si voila! Salata e gata si miroase imbietor. Cand nu ma pot abtine, ajung sa o mananc goala, de buna ce e. 🙂

Pofta buna!

Mission Impossible: Operatiunea “Cozonacul”

Anul acesta mi s-a pus pata, efectiv, sa fac un cozonac. Nu la masina de paine ci asa, the old fashioned way. Pentru ca nu am masina de paine, altfel never say never. 😉 Am timp mai mult, Craciunul vine abia marti si nu sunt nici obosita, nici grabita ca altfel, nu il mai fac. Am observat ca nu sunt singura care considera ca atunci cand esti pe graba, stresat(a), obosit(a), parca nu iti mai vine sa faci ceva si ajungi chiar sa nu mai faci. Dar acum imi doresc foarte mult sa fac un cozonac, primul din viata mea. Am ajutat cand eram mica dar nu e acelasi lucru. Asa ca o data decisa, ma cam tin de cuvant. Chiar si buna m-a sunat, la un moment dat, sa ma intrebe daca nu cumva m-am razgandit. Vorbiseram sa il facem impreuna, dupa reteta ei. Ca tot imi povestea ea ce cozonaci frumosi facea. Eu am zis ca il fac singura dupa reteta mamei (ca si mama facea niste cozonaci, Doamne!!!) dar s-a oferit. Asa ca am acceptat. Si i-am spus la telefon ca daca mi s-a pus pata, patata ramane. :)) Imi face placere si pentru ca nu am facut niciodata si pentru ca acum simt ca e momentul. Nu se stie daca voi repeta experienta dar daca am dispozitia, de ce nu? Daca nu, stiu cateva locuri in care se face un cozonac bun. Exista solutii pentru orice, dupa cum vezi. 🙂 Si nu exclud nici o varianta. 

Asa ca m-am pregatit mental si fizic pentru noua misiune “imposibila”, nume de cod COZONAC. Am facut lista si am bifat incet-incet tot ce era pe ea, mi-am pregatit muschii pentru cea mai faimoasa bataie a anului, cu aluat si i-am drumul. Terenul a fost la buna, ca daca tot e co-productie si sub ghidarea ei, ii era mai usor la ea acasa. Mai vrei ceva? Doar colinde in surdina si mult drag. Am decis sa facem 4 cozonaci doar ca reteta ce urmeaza are cantitatile necesare doar pentru doi si dublezi tu mai departe. Isi mai aminteste cineva tavile acelea vechi de cozonac? Eu da, ca am ajutat ani la rand in bucataria familiei la cozonaci. Din pacate nu mai am asa tavi dar are buna. Eu am tavile acelea mici si prapadite (ca asa imi place sa le zic, cand le vad, ca zau asa sunt) care se gasesc acum in comert, in care faci si chec si alte minunatii dar nu pot zice ca sunt suficiente pentru cozonac, iti trebuie 3-4 ca sa fii sigur/a ca incape tot.  Deci cu acelea am mers la inaintare iar buna cu cele mari si gata. Ne-am  descurcat, ca doar suntem mari. ;)) Asa ca sambata de dimineata, adica ieri, pe la 9, m-a chemat buna, deja incalzise bucataria, facuse maiaua si am purces la framantare. A inceput ea si cand mi-a venit si mie randul, asa m-am lipit de coca! Si ea de mine, eram plina pe maini. Pana la urma l-a framantat mai mult buna si am constatat ca nu dureaza totul chiar asa mult, ca deja ma gandeam ca pana seara stam. De fapt, pana pe la 2 si un pic, cand a scos  buna ultimii cozonaci din cuptor. Doamne, ce frumos mirosea in casa! Stau acum si ma gandesc ca sambata am avut parte de una din cele mai frumoase zile ale vietii mele. Parca devenisem iar copil si retraiam o amintire pe care nu am avut-o niciodata dar care mi-a fost data acum in dar sa o traiesc, sa ajut pe buna cu cozonacii, intr-o casa calda si plina de miresme imbietoare, cu colinde romanesti in surdina si multa pace si bucurie in inima. Cantam cu buna din cand in cand, ne bucuram ambele de cozonacii nostri minunati si ne spuneam ca abia asteptam sa vina Craciunul sa ii mancam. Urmeaza acum reteta, asa cum o am de la buna si iti doresc sa ai parte de o zi la fel de luminoasa si frumoasa asa acum am avut-o eu, chiar daca faci sau nu cozonaci.

COZONACUL BUNEI

Ingrediente:

• 1 kg faina alba 000 (sau din cea pe  are scrie ca e de cozonac)
• 4 oua medii, la temperatura camerei
• 300 g zahar 
• 100 g unt (gras) topit, caldut
• 25 g drojdie proaspata
• 0,5 l lapte, caldut
• 2 plicuri zahar vanilat Bourbon (se pare ca e mai bun decat restul sau poti pune semintele de la o pastaie de vanilie)
• 1 lingurita coaja rasa de lamaie si 1 lingurita coaja rasa de portocala (nu uita sa speli fructele inainte pentru ca in coaja se depoziteaza multe substante nocive, in caz ca nu esti de acord, poti inlocui cu esente)
• 4-6 linguri ulei caldut
• 1 galbenus batut pentru uns cozonacii
• jumatati de nuci pentru ornat

Pentru umplutura:

• 1/2 kg nuci, macinate cat sa ramana bucati sa se vada frumos si sa se rontaie cu pofta
• 2-3 linguri cacao (20-22% grasime)
• 2 albusuri (optional)
• 2-3 linguri zahar praf/ tos (dupa gust)
• lapte

Preparare:  

• Se incalzeste laptele cu coaja de lamaie si portocala, vanilia/ zaharul vanilat. Din acest amestec caldut se ia cca 1/2 pahar, se adauga un varf de cutit de sare si se introduce drojdia ca sa se topeasca. Faina se pune intr-un lighean de framantat sau covata daca ai cum face rost de asa ceva. In faina se face o groapa nici prea mica, nici prea mare si se lasa in ea maiaua cu drojdie. Se adauga un pic de faina in ea, se amesteca usor, se mai pune un pic de strat de faina deasupra si se lasa sa creasca, cu ligheanul acoperit cu o panza curata, eventual pe aragazul incalzit, pe un fund de lemn mai mare. Se verifica cresterea atunci cand stratul de faina de deasupra e crapat. In acest moment e gata de framantat. 
• Se adauga incet laptele si se framanta iar. Se adauga si untul, cate putin, in parti, nu direct peste faina si se framanta. Apoi se adauga si uleiul, la fel ca untul. Nu te opresti din framantat nici o clipa. Uite asa ne-am facut noi bratele frumoase si pielea mainilor catifelata. Daca ar sti toata lumea acest secret de frumusete! ;)) Chiar are efect si ma bucur de cate ori am ocazia sa imi pun mainile in vreo coca. Deci framanti pana face basici aluatul de cozonac. Nu dureaza mult, nu te speria. 
• In momentul cand a facut asta, inseamna ca aluatul e pregatit sa creasca asa ca se pune ligheanul peste cuptorul incalzit, se acopera iar cu panza, nu inainte de a aseza un sucitor sau orice alt bat de lemn curat pe care il ai la indemana, peste marginile ligheanului. Rolul lui e sa mai opreasca coca din crescut si de a sustine panza sa nu cada in lighean. Bine, nu creste atat de mult, depinde de cantitate si marimea ligheanului. Acum il lasi in pace si te apuci de umplutura.
• Se adauga albusurile, un pic de lapte, zaharul praf, cacao si cateva picaturi de esente preferate (la mine ar fi o amestecatura, depinde de ce am in casa, la buna a fost doar rom). Daca nu ai oua suficiente, sa stii ca la aceasta crema poti folosi doar laptele si e in regula.
• Verifici cresterea aluatului si in momentul cand e gata, il mai framanti un pic si il imparti in tot atatea parti egale cate forme de cozonac ai, adica 2 din tavile vechi sau 3, din tavile de acum, potrivite ca sa incapa frumos si suficient. Cantitatea ideala e cca 2/3 din tava pentru ca la crestere sa ajunga pana la margine, fara a da in afara totusi. Se aseaza toate frumos pe masa de lucru, nu inainte de a fi fost unsa cu ulei. Pentru a nu se lipi coca, poti pune inca un pic de ulei in lighean, inainte de a o framanta de final. Acum iei una din parti si o intinzi cu mainile cat sa formeze un fel de farfurie de pizza de cca 30 cm. Poti face si sub forma de dreptunghi, cum iti cade mai bine. Intinzi pe toata suprafata aluatului umplutura de nuca (atat mie cat si bunei ne place doar cu nuca, dar daca ai si alte preferinte, fii liber/a sa experimentezi), avand grija sa fie si aceasta dozata in mod egal pentru fiecare cozonac. Acum, rulezi aluatul, il bibilesti ca pe un cocon (arata ca un bebelus) si il asezi frumos in prima tava, acoperita cu foaie de copt, pentru a-ti usura viata. 😉 In cazul in care te-ai murdarit de cacao sau a cazut si pe masa, te speli rapid cu apa si stergi apoi masa, pentru ca aluatul sa fie curat atunci cand il rulezi. Repeti operatia pana termini cozonacii. Acum asezi tavile pe aragaz, ca niste soldatei si astepti sa creasca iar. Nu e nevoie sa acoperi cozonacii de data asta, iar coca creste foarte frumos. 
• In functie de cantitatea care intra in fiecare cuptor, pregatesti acum doar cozonacii care intra primii. Ii ungi cu galbenusul batut si asezi deasupra nucile. Dupa cum vezi, la cozonacii mari poti aseza 4 iar la cei mai mititei, 3 nuci. Daca ai alte preferinte, poti inlocui cu: mac, zahar, seminte de susan, etc.
• Se introduc cozonacii in cuptorul cald, la o temperatura de cca 180°C. Se lasa aproximativ 30 de minute si se intorc apoi inca cca 15 minute. Verifici cu un pai subtire daca s-au copt si ii scoti. Ii lasi cca 10 minute sa se raceasca si ii scoti din tava, indepartezi foaia de copt si ii lasi neacoperiti, pana se racesc complet. Ii mai intorci din cand in cand ca sa nu se turteasca. Dupa ce s-au racit complet, ii poti pune la loc in forme sau nu, ii acoperi cu coala de hartie curata si panza si eventual intr-o punga curata de plastic, in cazul in care ii pastrezi mai multe zile, pana la Craciun si dupa. Acum, depinde de tine cat rezista, pentru ca sunt irezistibili. Te invit acum sa privesti si de Craciun te astept la cozonac. 🙂

Craciun fericit!

Sushi

Mi-am dorit de mult timp sa fac sushi. Era pe lista si pana la urma am reusit, zilele trecute. De fapt mi-a iesit asa mult incat acum nu mai vreau sa vad sushi o perioada luuunga. Stii cum se spune ca ce e prea mult strica. 🙂 Si se adevereste de fiecare data. Dar daca asa mi-a iesit, nu era sa arunc ci am mancat cat am putut, fara sa ma lacomesc si am si impartit. Urasc sa arunc mancare pentru ca stiu cata munca si bani si timp si nevoi sunt in spatele ei si cati oameni ar da orice pentru o felie de paine. Serios vorbind, mancarea nu e ceva de care sa iti bati joc si nici sa exagerezi. Ca in toate, gasesti un echilibru. Cu exceptii, care, daca iti doresti, sunt rare, ca nimeni nu e perfect.Zero waste nu exista, imho, insa exista bunavointa si fapte care sa conduca la cat mai putine gunoaie. 

Sa revin la sushi acesta minunat. Am studiat pe google, tata si mama noastra :)), am urmarit clipuri pe youtube, postari pe bloguri in romana si engleza, ca pe acestea le inteleg, am citit ce mai scria si pe spatele cutiei de orez si am inteles urmatoarele. Urmeaza acum o reteta simplificata si personala, din tot ce am invatat. In acelasi timp mi-am dat seama cat de simplu este sa faci sushi. Deci, iti trebuie urmatoarele:

Sushi

Ingrediente:

• 500 g orez sushi (se gaseste in toate magazinele si este exact cat ai nevoie pentru a umple cele 5 foi de nori care vin in orice pachet de la orice magazine, ai inteles, da?) (au modificat astia de la wordpress iar si acum trebuie sa ma invat cu alta varianta si pana invat cum merge, ma mai enervez, pentru ca acum cautam bulinele astea, ca nu stiu unde sunt dar vad ca apar singure, tare!!)
• 5 foi nori (1 pachet de foi verzi facute din alge)
• 120 ml otet orez 
• peste oceanic proaspat (ton, macrou, somon, chiar icre sau crevete) (sau afumat pentru mine, ca nu m-am riscat cu toate ca am mancat de cumparat dar asa am decis ca e mai bine acum)
• morcov, avocado, castravete (coaja) sau alte legume corcante care iti vin in minte si care se potrivesc cu sushi
• sos soia
• wasabi

Preparare:

• Tine minte ca am simplificat asa ca am facut in felul urmator, urmarind si indicatiile de pe cutii, pungi, etc. Se clateste orezul de 4-5 ori apoi se pune la fiert la foc mediu pana da in cloccot. In momentul acela, dai focul la minim si lasi cca 10 min sa fiarba. Dupa care dai la o parte orezul de pe foc, il lasi 10 minute acoperit si apoi il transferi in alt vas si il mai lasi… sa se raceasca. Saracutul. 😦 Hapciu!
• Pe un covoras de bambus special pentru sushi (eu nu am si am citit ca se poate inlocui si cu o panza mai dura, asa ca am dat iama prin prosoapele de bucatarie si am gasit ceva), imbracat in folie de plastic (buna idee si e si mai igienic), pui prima foaie de nori (albastri). Diversele retete spun sa adaugi in orez otetul, cu ceva zahar si ulei, altele spun sa amesteci 3 portii otet si o portie apa separat pentru a lucra. Am decis ca ultima varianta e mai simpla, ca sa pastram reteta usoara, asa ca intr-un bol am pus cca 50-75 ml otet si restul apa, (am pus din ochi asa ca sa stii). Asa, pe foaia de nori, intinsa pe covoras, intinzi pe toata suprafata un pic din amestecul de otet cu apa, ca sa o inmoi. Apoi, iti umezesti mainile iar cu acest amestec (tot timpul trebuie sa faci asta, ca sa poti lucra cu orezul, care altfel se lipeste de maini, dar nu in sensul de ud ci umezit si revii de cate ori e nevoie) si iei orez din bol. Il intinzi uniform pe nori, lasand cca 1 ccm intr-o parte pentru ca atunci cand rulezi, sa se lipeasca frumos si sa nu iasa orezul, hotomanul. Orezul sa fie intr-un strat de cca 1 cm inaltime, ca sa ai idee cat pui. 
• Acum, tot pestele trebuie taiat in felii subtiri. La fel si legumele. Asezi o cantitate suficienta (apreciezi din ochi) de peste si legume in mijloc apoi rulezi foaia de nori (ce imi place cum suna ;)) ) pana la final si apesi un pic ca se lipeasca si sa se stranga. Pentru siguranta, mai joaca-te un pic cu rularea, e fun. Si primul rulou de sushi e gata. Continui toata operatiunea pana termini si orezul si norii si pestele si legumele. Eu nu am apreciat prea bine orezul asa ca mi-a ramas. Pentru ca nu eram sigura daca imi ajung norii, am mai luat foi de orez. Ce inspirata am fost! Poti face si cu foile de orez doar ca e alt gust. Nu e rau insa. Trebuie doar sa inmoi fiecare foaie in apa calda intai, cca 1 min. 
• Acum, iei un cutit bine ascutit, il inmoi si pe el un pic in apa cu otet si tai fiecare rulou in felii. Eu am ales sa le fac mai groase feliile, dar tu stii mai bine. Cum iti place, asa sa le tai. Ca tu le mananci. Eu le-am taiat cum mi-a placut mie. Si acum iei fiecare sushi si il inmoi un pic in sos de soya (vezi ca e foarte sarat) si wasabi. Si direct pe papilele gustative.

Pofta buna!

PS: Se pare ca pozele mele au inspirat o prietena sa faca si ea si ma bucur. Recunosc ca ei i-a iesit mai bine si mai frumos. 🙂 

La galuste

Imi plac foarte mult galustele cu prune. Am mancat rar, facute de vecina mea din Constanta, doamna Popazu, Dumnezeu s-o odihneasca! Cred ca odata pe an, toamna, suna la usa noastra si ne trezeam cu o farfurie cu galuste cu prune delicioase. Nu stiam cum se fac si nici nu am fost curioasa, cred, sa ma interesez, pana abia acum cateva zile. De ce? Pentru ca acum cca o saptamana am primit iar. De la alte vecine simpatice dar din Bucuresti. Si au fost asa de bune (galustele) incat ca un facut, m-am intrebat pentru prima data cum se fac si daca nu as putea face si eu. Aveam asa o idee demult cum ca se fac greu si cand aud asa ceva, din start imi spun ca eu nu cred ca voi face vreodata. Dar vorba aceea cu niciodata. O fi fost momentul acum, nu stiu ce sa zic. S-au potrivit cumva planetele, am eu ceva timp la dispozitie si sunt mai relaxata si linistita, nu am mai gatit demult si m-a apucat asa un chef si un dor si o fericire de gatit incat mi-am zis ca in acest sfarsit de saptamana fac galuste cu prune. Asa ca m-am uitat pe net, am gasit multe retete, mi-am facut lista cu ce am de cumparat si m-am apucat de treaba azi de dimineata cu asa o bucurie ca s-a transmis si in galuste. Nu am fost multumita de o anume reteta asa ca am adunat de ici, de colo si mi-am facut propria reteta de galuste. Se fac destul usor si abia dupa ce le-am facut mi-am dat seama ca nu trebuia sa imi fie frica de ele. Sunt delicioase si evident ca am de gand sa mai fac, chiar si cu alte fructe, asa drag mi-a fost sa le gatesc. Si s-au dus ca painea calda. Le-am impartit in stanga si in dreapta si ma bucur ca feed-back-ul a fost pozitiv, avand in vedere ca e prima data cand le fac. Iata reteta mea culeasa din alte retete si daca te multumeste, te invit sa o folosesti si tu.

Galuste cu prune

Portii: cca 15-20 (pentru prune mititele)

Ingrediente:

• 700-750 gr cartofi fierti (albi, fainosi)
• 2 oua
• 15-20 prune fara sambure
• 200 g faina
• 2 linguri unt
• 200 gr pesmet
• 100 gr unt (iti mai aduci aminte cum insist eu? 80-82% grasime, daca ai de casa, esti norocoasa/ norocos)
• 100-160 gr zahar brun
• nuci/ migdale sau alte seminte, maruntite (optional)
• 1-2 lingurite scortisoara
• 2 lingurite sare
• 1/2 lingurita nucsoara

Preparare:

• Umple o cratita suficient de mare, in care sa incapa toti cartofii, cu apa si pune-o la fiert. Pentru a nu inghiti multa apa si a fi nevoit/sa sa pui apoi multa faina care intareste aluatul, fierbe cartofii in coaja. Se recomanda doar cartofi albi, fainosi.
• Intre timp, intr-o tigaie de marime medie, pune 100 gr unt sa se topeasca la foc mediu, fara sa il arzi. Acum poti adauga semintele, daca ai si daca vrei, sa le rumenesti usor. Eu am preferat fara pentru ca mai cant si trebuie sa fiu atenta la gat. Semintele irita. Adauga apoi pesmetul si amesteca-l cu o lingura de lemn pana se rumeneste frumos. La final, adauga zaharul brun, si stinge focul, sau stinge focul si adauga imediat zaharul. Cum vrei, tot acolo e. El se va amesteca si se va carameliza foarte putin. Cand se mai raceste, poti adauga scortisoara dupa gust si nucsoara. Daca nu ai mirodenii, ajunge si pesmetul cu zahar. Lasa sa se raceasca.
• Inainte sau dupa pesmet, scoate samburii din prune (exista si galuste cu prune cu samburi dar e de gustibus, eu prefer fara, deocamdata, ca nu se stie, poate vreodata voi face si cu samburi asa ca nu pot zice ca e definitiv ceva). Pune prunele intr-un vas cu 2-3 linguri zahar brun peste ele (absoarbe umezeala din fructe) si amesteca-le. Daca prunele nu sunt asa de moi, merge si fara zahar dar chiar le da o aroma mai deosebita si le indulceste nitel, ca tot sunt ele mai acrisoare. Tot aici poti adauga inca o lingurita de scortisoara dar e optional.
• Cand cartofii sunf fierti, scoate-i din cratita, strecoara-i si decojeste-i. Eu nu i-am lasat sa se raceasca, a fost ok sa lucrez cu ei si fierbinti, pentru ca in timpul procesului de zdrobire, se mai racesc ei oricum, pana la o temperatura rezonabila ca sa poti lucra cu mana. Fa-i piure fie cu ce iti place tie mai mult sau cu ce ai la indemana, sunt multe instrumente. Eu am un pasator de piure sau cum i-o mai zice la acest instrument si m-am obisnuit asa. Plus ca e mai usor de spalat asa ca bifeaza si partea practica, ce imi place mie foarte mult. Adauga cele doua oua, 2 linguri de unt (daca nu ai unt merge si ulei, cca 2-3 linguri, dar nu are acelasi gust, crede-ma. Daca cumva faci de post, atunci da, oriunde vezi unt, pui ulei), un varf de cutit de sare, faina si amesteca bine. Va iesi un aluat usor lipicios dar destul de consistent.
• Am citit ca se poate lucra pe uscat, adica cu faina pe maini si pe suprafata de lucru, sau pe umed. Am ales pe umed asa ca din aceasta experienta, am fost chiar multumita. O recomand. Nu stiu cum e pe uscat dar cand voi mai face si voi alege aceasta metoda, revin aici si imi spun parerea proprie si personala. Deocamdata, pot zice ca a fost bine asa. Deci, cu mainile vesnic umede, am luat din ochi (o barna) o cantitate oarecare si am aplatizat-o in palma. Se ia apoi una bucata pruna care se acopera cu aluatul. Lucreaza usor in palma galusca pentru a se uniformiza si a acoperi bine toata pruna. Dupa caz, mai adauga aluat sau mai scoate. Stratul nu trebuie sa fie foarte gros dar nici foarte subtire, pentru a nu se rupe. Daca vrei, poti lucra si cu jumatati de pruna, pentru a face mai multe si marunte. Se aseaza galusca astfel formata pe o tava umeda ca sa nu se lipeasca. Si tot asa se lucreaza pana se termina aluatul si prunele.
• Intr-o alta cratita (sau din motive de spatiu, goleste cratita in care au fiert cartofii, spal-o bine si umple-o iar cu apa curata) se pune apa rece cu doua lingurite de sare si se da in fiert. Cu mainile umede si cu lingura aceea cu care ai scos cartofii, spalata si ea, introdu cca 4 galuste in apa fierbinte care fierbe la foc mediu. Lasa la fiert galustele pana se ridica la suprafata apei. Le poti lasa chiar mai mult, ca sa se fiarba si prunele din interior, cum vrei. Dar ca sa stii. Le scoti din cratita una cate una. Le introduci in tigaia racita cu pesmet (tot din motive practice, ca oricum o golesti si o speli la final) sau intr-un vas in care ai rasturnat pesmetul facut. Le rostogolesti ca sa se acopere bine cu pesmet si le asezi frumos sa stea cuminti pe un platou.
• Le poti consuma calde sau reci, simple sau decorate cu: 2 linguri de smantana/ iaurt simplu grecesc (varianta mai sanatoasa), nuci pisate, cateva frunze de menta, scortisoara…

Pofta buna!

PS: Daca nu faceam poze, nu credeam nici eu ca am facut asa ceva. Dar mi-au iesit si sunt foarte incantata. Am pus toata inima mea in ele, asa mi s-a spus. Si chiar asa a fost, le-am facut asa de bucuroasa. Si abia astept sa mai fac si alta data. 🙂

Scrieri si scriituri. Aferim!

Mi-a fost dor sa scriu iar pe blogul meu drag si iubit. L-am cam parasit eu o vreme dar ma intelege el. Scrierea poate fi o forma de terapie, de eliberare si recunosc ca ma ajuta. Plus ca am si un motiv bun. Chiar imi place sa scriu si mai ales cand consider ca am ce. Bine, mai bat campii cu gratie dar blogul meu e intentionat ca sa fie parcurs cu placere si sa aduca informatii pe care poate unii nu le cunosc sau care cred eu ca sunt folositoare. In fond, e si acesta un mijloc de informare, chiar daca blogul are putini cititori. L-am pornit de la inceput cu intentia de a ma axa pe retete de hrana a trupului (pentru ca am avut ocazia intr-o perioada a vietii mele sa gatesc foarte mult si am descoperit nu numai ca sunt buna – so they say, ask the ones who tried what I cooked ;)), combinat cu alte postari despre ce imi place si consider util, frumos, interesant, placut pentru a se regasi aici. Cine il citeste, ma bucur, cine nu, nu e obligat pentru ca eu cred foarte mult in liberul arbitru. Ah, sa nu uit de consecinte. Vin si astea. So, choose wisely! 🙂 Cat se poate, pentru ca de multe ori la momentul respectiv asa credem ca e cel mai bine. In timp se va dovedi daca am ales sau nu bine si asta se cheama experienta.

M-am gandit ca foamea vine mancand si pentru ca in vacanta am mai mult timp, sa incep incet-incet sa completez cu alte retete pe care le-am incercat de-a lungul anilor si care mi-au placut, sau sa introduc retete facute de mine. Au ramas destule nu numai nescrise dar si nefacute in dosarul cu retete. Ma gandesc cu drag ca va veni momentul si pentru acestea, candva. Daca faci ceva cu placere si destul de mult timp, incepi sa si creezi. Eu nu sunt un geniu si nu stiu de la inceput sa fac totul insa in timp am avut niste sclipiri si ma bucur ca pot sa spun ca am si eu ceva facut de mine. Cred ca orice femeie mai ales, care sta mult timp la bucatarie, este un creator. Si in general in viata, creem cu totii. Daca esti curios/ curioasa, uite-te, poate te inspira sau iti dau vreo idee despre ce sa mananci azi/ intr-o zi cu soare si apoi trecem mai departe: fusilli a la Elena, puiul meu, de Paste numai de bine, 2 F Words. Sunt putine deocamdata. Acum, scriind, incepe sa imi revina inspiratia (are efect) si ma gandesc ca mai am cateva retete, foarte usoare, pe care nu le-am adaugat inca. Cum termin postarea aceasta, ma apuc de ele cat pot de curand si adaug link-urile. Va urma.

Ce ramasese nescris? Uitandu-ma prin hartii, am dat peste o reteta de baclava. Da, stiu, o sa spui: alta? Dap. De ce nu alta? La cate sunt, am citit si am ales una care m-a atras pe mine si am si facut-o de cateva ori deja. Reteta e scoasa din The Practical Encyclopedia of Easteuropean Cooking, 1999. Nu stiu acum daca o voi adauga si in engleza (copyright reason may be or just plain laziness or poor English from my part or all of them) dar ramane de vazut. Deocamdata iata o reteta de baclava turceasca pe care imi face mare placere sa o gatesc. Cartea recomanda cafeaua amara sa o insoteasca si cred ca zice bine. Acum tu decizi si poate ai alta preferinta. E buna si aceea, de gustibus non es disputandum.

M-am gandit sa adaug acum la ingrediente, la reteta in limba romana, toate masuratorile pentru ca poate ai unul sau alt instrument de masurare, si esti obisnuit intr-un fel si e la fel de corect. Cum de nu m-am gandit mai de demult? Mi-aduc aminte destul de clar si daca ma straduiesc cred ca gasesc si articolul mai pe la inceputuri in care explicam ca nu le voi adauga pe toate pentru ca unii se incurca dar acum mi-a cazut fisa si m-am gandit ca am facut o greseala. Nu e fatala dar … 🙂 Daca esti in strainatate si te-ai si obisnuit cu masuratorile lor, ce faci? Poti transforma dar de ce sa nu fie toata info data de la inceput?

Baclava

24 portii

Ingrediente:

• 175 g/ 6 oz/, 3/4 cana unt topit (defect profesional ca ma repet, unt de 80-82% grasime)
• 400 g/ 14 oz pachet de foi de placinta, dezghetat in caz ca a stat la congelator
• 30 ml/ 2 linguri suc de lamaie (daca nu uiti, spala coaja – eu mai uit dar inca nu am murit, glumesc. La cate prostii bagam in noi, ce mai conteaza cateodata? Nu sunt absurda dar daca uiti, e ok)
• 60 ml/ 4 linguri lamaie
• 50 g/ 2 oz,  1/4 cana zahar caster (sau obisnuit daca nu ai)
• coaja rasa de lamaie (ei, acum ca iti trebuie si asta parca iti vine totusi sa speli lamaia inainte 🙂 )
• 10 ml/ 2 lingurite scortisoara (minunat condiment)
• 200 g/ 7 oz, 1 3/4 cana migdale decojite si maruntite (reteta cere, insa stiu ca migdalele nu sunt tot timpul la indemana noastra asa ca poti sari peste, linistit/a)
• 200 g/ 7 oz, 1 3/4 cana nuci maruntite (poti dubla cantitatea inlocuind migdalele cu nuci)
• 75 g/ 3 oz/ 3/4 cana alune de padure sau fistic (ce delicatese, Doamne), maruntite (le poti inlocui cu buna si delicioasa noastra nuca)
• fistic maruntit (sau nuca :)) ) pentru decor

Sirop

• 350 g / 12 oz/ 1 3/4 cana zahar caster (sau necaster ;)) )
• 115 g/ 4 oz/ 1/2 cana miere
• 600 ml/ 1 pint/ 2 1/2 cana apa
• 2 fasiute de coaja de lamaie (sau mai multe sau deloc, daca nu ai)

Preparare:

• Incalzeste cuptorul la 160 °C/ 325 °F/ Gas 3. Unge o tava cu fundul detasabil de 30X20 cm/ 12X8 inch sau o tava de dimensiuni asemanatoare, cu putin unt topit.
• Foloseste ca masura tava si taie foile de placinta sa incapa perfect. Din cauza cantitatii exacte a ingredientelor din reteta nu te-as sfatui sa cauti o tava in care sa se potriveasca foile decat daca esti dispus/a sa maresti cantitatea corespunzator. Te las sa faci calculele.
• Pune prima foaie de placinta in tava, unge cu unt topit si continua operatiunea pana folosesti jumatate din foile de placinta. Restul acopera-le cu un prosop curat si lasa-le deoparte.
• Intr-o tigaie pune sucul de lamaie, mierea si zaharul si lasa la incalzit pana se topeste si se omogenizeaza totul. Adauga apoi jumatate din cantitatea de coaja de lamaie rasa, scortisoara si nucile maruntite. Amesteca bine.
• Pune jumatate din aceasta combinatie in tava peste foi, adauga 3 foi de placinta unse cu unt si apoi restul combinatiei. Mda, cred ca ti-ai castigat dreptul de a gusta,  stiu ca nu ai rabdare.
• Pune ultimele foi de placinta in tava, ungandu-le pe fiecare cu unt si la sfarsit, unge cu generozitate cu untul ramas ultima foaie de placinta.
• Cu un cutit ascutit (eu am o problema cu cutitele, recunosc, nu sunt suficient de ascutite pentru mine niciodata), taie in patratele baclavaua dar nu pana la capat, ci mai mult pe deasupra, abia intrand in stratul de nuca. Pune tava in cuptor pentru o ora sau pana se rumeneste deasupra.
• Intre timp, fa siropul. Intr-o cratita pune zaharul, mierea, apa si cealalta jumatate de coaja rasa de lamaie si amesteca pana se omogenizeaza toate ingredientele, totul la o temperatura joasa. Da focul tare si adu-l la punctul de fierbere apoi lasa-l asa pentru 10 minute pana se ingroasa.
• Ia siropul de pe foc si lasa-l sa se raceasca. Scoate baclavaua din cuptor. Strecoara siropul pentru a scapa de coaja de lamaie si toarna peste minunatie. Lasa-l sa se imbibe bine pentru 6 ore sau mai bine peste noapte. Taie in forma de patrate si decoreaza cu fistic macinat. Gata.

Pofta buna!

Tip: in tava poti pune o foaie de copt pe care sa o ungi cu unt, daca vrei. Te ajuta sa speli mai usor la final, neprinzandu-se de fundul tavii.

 

 

 

Tortul de vata sau cum fac japonezii prajituri

In Sydney fiind, intr-una din zile am trecut pe langa o coada imensa de oameni care statea la faimosul Uncle Tetsu’s cheesecake. De ce a faimos nu am prea inteles dar ne-am nimerit exact la cca o saptamana de la deschidere asa ca lumea era foarte incantata si doritoare. Atata de doritoare incat, ca sa aiba mai multi sansa de a gusta asa ceva, era regula de a cumpara doar un tort de persoana. Uite aici povestea lui. Se poate sa nu incerc eu asa ceva? Evident ca nu (se poate sa nu incerc, si uite-asa ma invart ca un titirez 😉 ). Mai ales ca era o noutate si plus, era ceva de mancat si arata si mirosea foarte bine. Cam scump la pret dar o data in viata merita. Si in urmatoarea zi am hotarat sa degustam si noi, asa ca ne-am asezat cuminti la coada, foarte organizata si pazita de un angajat, ca sa nu se strecoare nimeni in fata. Iar partea fun era ca puteai urmari prin magazinul numai geamuri,tot procesul de fabricatie. Bine-nteles ca ne-am si pozat, ca marturie, da?

In cca 30 de minute stateam cu tortul cald in mana si mergeam spre hotel. In strainatate si mai ales unde sunt comunitati de asiatici, descoperi nu numai o bucatarie uimitoare dar au acestia niste dulciuri total diferite de cele europene sau cele cu care suntem noi obisnuiti. Sunt mult mai putin dulci, sunt facute din tot soiul de boabe si seminte si daca nu esti obisnuit, nu poti zice ca te atrag. In fond nimic nu se compara cu o savarina sau o sarlota sau mai stiu eu ce alte torturi si prajituri avem noi. Dar merita sa gusti pentru ca poti fi placut surprins. Asa ca de cum am intrat in camera de hotel am desfacut pachetul si ne-a aparut in fata ochilor ceva miiic, rotund, un fel de blat de tort de fapt, cu o puternica aroma de vanilie si ou. Ca sa pricepem noi, astia cu ochii normali, japonezii au denumit tortul cheesecake insa el e cunoscut sub numele de cotton cake la asiatici si exista multe retete dupa care se face. Am degustat noi minunatia, care a alunecat imediat pe gat, asa pufoasa si usoara era si mi-am dat seama ca te prinde, ca un drog. Ai manca si ai tot manca. Cel putin mie mi-a placut. Si apoi mi-am pus intrebarea: dar eu nu pot sa fac asa ceva? Bine-nteles ca pot. Si am facut, intr-o zi cu soare dupa ce ne-am intors acasa. Mai ramane sa il mai fac, evident, in Romania. Am descoperit ca e un tort un pic pretentios, deosebit, ca orice tort, asa ca il fac la vreo ocazie mai speciala, sau nu, ma mai gandesc. Asta cu ocaziile mi-am dat seama in timp ca nu se merita, fie ca nu prea vin, fie ca nu ai timp sau dispozitie exact atunci si viata trece tot asteptand nu stiu ce. So, nici o ocazie speciala, vad eu cand il fac si abia astept sa ma laud cu el iar. :)) Si sa il mancaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaam impreuna, ca se imparte cu cineva. Intotdeauna. 🙂

Pana atunci, pun aici link-ul tortului pe care l-am facut eu, in original, si aici pe blog, traducerea pentru cei care nu cunosc limba engleza si vor sa il faca. Nu vor regreta, doar sa ramana deschisi, ca nu e ceva ce au mai mancat. Dar e addictive.

Tort de vata

8 portii

Ingrediente:

• 230 gr branza Philadelphia (sau orice alta crema de branza la un gramaj apropiat, la temperatura camerei)
• 1/2 cana lapte
• 5 oua mari (la temperatura camerei)
• 1/4 crema de tartar (cream of tartar)
• 1/4 cana zahar + 1/4 cana zahar
• 1/4 unt nesarat (cca 80-82% grasime, la temperatura camerei)
• 1 lingura suc de lamaie
• 1/4 cana faina (alba)
• 2 linguri amidon de porumb (cornstarch)

Preparare:

• Pune pe forma de tort de 20 cm (8 inch) foaie de copt si sigileaz-o bine pe afara cu multa folie de aluminiu pentru a evita scurgerea.
• Umple o tava de cuptor sau un vas mai mare ca forma de tort cu apa, pana la jumatate si pune-o in cuptor sa se incalzeasca la 157,2-160 °C/ 315 °F, in partea de jos a cuptorului.
• Separa albusurile de galbenusuri. Bate albusurile incepand cu o viteza mica si terminand cu cea mai mare, pana se intaresc un pic. Adauga crema de tartar si bate in continuare pana se mai intareste un pic. Adauga 1/4 zahar treptat pana se stransforma in bezea.
• Intr-un alt bol, adauga crema de branza si laptele si bate-le cca 2-3  minute pana se omogenizeaza. Pune untul, restul de zahar si sucul de lamaie si bate cca 1 min. Adauga amidonul de porumb si mai bate un pic. Pune si galbenusurile si hai, inca 1 min de batut. Strecoara apoi tot continutul printr-o sita.
• Incorporeaza cate 1/3 din bezea in crema cu oua si amesteca usor prin miscari circulare, pana termini toata bezeaua.
• Pune apoi aluatul in forma de tort si niveleaza-l usor cu o spatula, sa nu aiba dealuri si vai apoi apuca usor forma de tort si loveste de vreo 6 ori in masa ca sa iasa aerul.
• Aseaza cu grija tortul in vas, la bain-marie si lasa-l la cuptor cca 1 ora si 10 minute. Verifica daca s-a copt dupa acest timp, cu o scobitoare si daca iese curata din centru, atunci stii ca e gata. Miroase minunat in bucatarie acum asa ca eu cred ca te-ai saturat deja.;) Mai lasa-l apoi 10-15 minute sa se coloreze deasupra.
• Opreste cuptorul, lasa usa deschisa un pic si tortul ca sa se raceasca o ora acolo. Apoi scoate-l din forma, pune-l la frigider sa se raceasca macar 4 ore (da, e mai bun rece) si apoi e numai bun de mancat cu frisca, smantana, sos de ciocolata, fructe si chiar asa simplu, pudrat usor deasupra.

Pofta buuuuuuuuuuuuuuuuuuuunaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! ❤

PS: ca tot se apropie atatea zile in care sa sarbatoreste iubirea, va doresc sa o pretuiti, sa fiti iubiti si sa iubiti, sa daruiti si sa pastrati iubirea primita. ❤

Pisc (oturi)

Mi-era dor sa revin. Am retete vechi care se invechesc si mai mult, stand cuminti in dosar, netranscrise si retete noi pe care vreau sa le impartasesc. Azi m-am gandit la pisc (oturi). Sau biscuiti, cum vrei. Da, daca citesti cum trebuie, mai si pisc. 😉 Imi place la nebunie cum iese jocul de cuvinte, ma minunez ce idee geniala am avut. Acum rad, de mine, cu mine, cu tine, de tine, etc. Reteta aceasta o am de la o cunostinta draga din Bucuresti, Sabina, cea care imi face si pielea ca de bebelus la cosmetica.  Si cum ne-am impretenit noi, am inceput sa facem si schimb de carti, de retete si de mancaruri. Intr-o zi m-a servit cu cei mai buni biscuiti pe care i-am mancat vreodata. Nu din aceia complicati ci clasicii biscuiti facuti cu untura si scosi la masina de tocat, cu forme. Mai stii de ce vorbesc? Daca iti amintesti sau ai vazut, ma bucur. Sunt BISCUITII COPILARIEI. Biscutii de casa, facuti de mama sau impreuna cu ea. Si ce sa vezi? Biscuitii erau facuti de mama ei. Nici nu se putea altfel. Doar mama face asemenea biscuiti. Au fost deliciosi. Asa aromati si pufosi si dulci si buni, rar le-a fost papilelor mele gustative sa guste. Nu stiu cum ii face dar pe mine m-au fermecat. Si bine-nteles ca am cerut reteta. Mama Sabinei, saru-mana pentru cei mai buni biscuiti mancati vreodata! 🙂 Iata secretul din spatele piscoturilor. Eu am ales sa lucrez cu jumatate din cantitate pentru ca ies prea multi si nici nu am o familie numeroasa ca sa zici ca se termina repede. Dar abia astept (sa fac reteta intreaga). Aici voi pune reteta asa cum am primit-o de la Sabina si te astept. Ca tocmai i-am scos din cuptor. Recunosc ca nu imi ies asa buni ca ai mamei Sabinei dar stiu ca imi plac.

Piscoturile mamei Sabinei

Fara numar

Timp preparare: cca 20-30 min (sa fiu sincera nu m-am cronometrat)

Timp coacere: 20 – 25 minute (tava)

Ingrediente:

• 1 cana untura (topita) (stiu ca poate strambi din nas dar numai untura ii face asa fragezi si deliciosi. In caz ca nu iti place cu untura, poti inlocui cu un pachet de 200 g de unt de 80-82% grasime. Din pacate eu nu am untura de casa, am gasit de cumparat la Kaufland – in caz ca nu stii de unde sa iei, tocmai ce-am facut reclama ;))
• 300 g zahar (ca de obicei eu merg pe mai putin, ca de, nu e foarte sanatos)
• 4 oua
• 100 ml lapte dulce sau iaurt
• 1 lingurita amoniac (stins in lapte/ iaurt)
• coaja de portocala si lamaie (eu adaug si vanilie si scortisoara si nucsoara si nuci, atunci cand am)
• un varf de cutit de sare (imi zboara gandul la o imagine hazlie cu unul care rupe varful cutitului :)) )
• 1 plic de praf de copt
• faina cat cuprinde (ca sa iti iasa un aluat potrivit de tare)
• seminte de floarea soarelui, chia, stafide, nuca de cocos, optional

Preparare:

• Incalzeste cuptorul la cca 180 °C/ 350˚F, gaz 4. Cuptorul meu nu are grade asa ca ma bazez pe instinct, sa fie cald, dar nu fierbinte.
• Se freaca ouale cu zaharul, se adauga untura, coaja de portocala, amoniacul stins in lapte, sarea apoi faina cu praful de copt. Trebuie sa iti iasa un aluat nici prea tare nici prea moale. Se framanta toate ingredientele apoi se trece aluatul prin masina de tocat, la forma dorita (cand eram mica adoram sa schimb formele sa iasa de toate felurile). Poti lasa 30 minute aluatul in frigider, iese mai bine. Eu nu mai am masina de tocat asa ca impart aluatul in 4 parti si intind cate una cu facaletul pe masa curata, presarata cu putina faina. Si repede si eficient tai cu un cutit forme patrate pe care le pun in tava pe hartie de copt. La jumatate din cantitatea de mai sus imi ies cca 3 tavi, dar acum depinde de marimea tavilor, de marimea cuptorului. Tava se introduce in cuptor si se coace la foc potrivit. In casa va mirosi ca de sarbatori si vei sti ca esti la mama acasa.

Pofta buna!